joi, 13 octombrie 2016

Cel mai mare duşman al românilor

de Remus Constantin Raclău

Cel mai mare duşman al românilor este propria lor capacitate de adaptare .
La orice ar fi supus, românul se adaptează. Se învaţă cu răul şi nu face nimic pentru a-l schimba, de frică să nu dea peste mai rău.

De-a lungul zbuciumatei sale existenţe românul s-a obişnuit atât de mult cu răul, încât a ajuns să se autosugestioneze cu ideea că nu există viaţă în afara răului. De aceea probabil că a şi scornit tâmpenia aceea care zice: "rău cu rău, dar mai rău fără el..." şi care reprezintă lașitatea extremă, suprema renunţare la speranţa de mai bine şi asta şi-a lăsat puternic amprenta în modul zilnic de a gândi şi de a acţiona al conaţionalilor noştri.

Acum vreo două mii de ani se zice că marele Burebista a dat ordin să fie scoase toate viile şi o fi avut el motive bine întemeiate dacă a dat un asemenea ordin (ehei... boală veche, dom'le!). Şi românii de atunci - dacii, bravii noştri strămoşi - au tăcut mâlc şi s-au adaptat.

Pe urmă au venit romanii, i-au învins pe daci, i-au trecut prin foc şi sabie, i-au ocupat şi i-au supus unui îndelung proces de romanizare (unii zic c-ar fi altfel, adică tocmai invers... mă rog, fiecare cu informaţiile şi sursele sale), şi românii de atunci s-au adaptat, formând împreună cu cotropitorii poporul român.

După aceea romanii au plecat şi românii care au rămas au trebuit să se adapteze la dormitul cu arcul și sabia sub pernă, într-un lung şir de lupte împotriva a fel de fel de popoare migratoare, care au venit şi cum au venit, unele tot aşa s-au şi dus.

 Apoi românii s-au adaptat la poftele turcilor şi a altor ”împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă şi-au venit la noi în ţară şi-au cerut (într-un mod nu tocmai elegant) pământ şi apă”. Unora le-am dat ceea ce-au cerut, pe alţii, atunci când s-a putut, i-am înfundat sau scufundat (după caz) ”ÎN” ceea ce-au cerut.

La un moment dat am fost "conduşi" (a se citi mulşi şi storşi) de o serie întreagă de aventurieri dintr-un cartier al Istambulului numit Fanar, în marea lor majoritate greci, care se duceau la sultanii ce ne aveau în stăpânire cu daruri şi promisiuni de biruri consistente (erau darnici cu promisiunile, că doar nu dădeau de la ei) şi obţineau domnia ţărilor române, până când un alt aventurier, de aceeaşi teapă şi din prin aceleaşi locuri, mergea la acelaşi sultan cu daruri şi promisiuni mai generoase şi obţineau mazilirea vechiului domn şi propria lor înscăunare (de unde şi zicala: "să nu te încrezi în greci atunci când încearcă să-ţi facă daruri").
 Bineînţeles că toate acestea pe spinarea bieţilor români care au tăcut mâlc şi s-au adaptat şi la această condiţie. I-au tot pus în spate românului fel de fel de sarcini (greutăţi), până când acesta a căzut în genunchi. Şi deşi greutăţile l-au doborât şi l-au trântit la pământ,  românul nu s-a lăsat: s-a adaptat şi a învăţat să meargă în genunchi, că deh' rău cu rău, dar ce te faci dacă vine alt "domn", mai flămând şi-i mai adăugă ceva la cele din spinare.

Asta până a venit unul mai neadaptat, unul Tudor, din neamul Vladimireștilor, care a venit, le-a explicat oamenilor cum să scape de greutăţile din spinare, i-a învăţat pe români să redevină oameni şi să umble iar în două picioare. Şi românii s-au bucurat și s-au adaptat din nou.
Mai pe urmă a venit unul Cuza, care le-a explicat românilor cum e cu unirea, cum e cu respectul de sine şi cu democraţia, le-a făcut "Divanul ad-hoc" - un fel de Mare Adunare Naţională, a făcut ordine în comerţ explicând poporului care-i diferenţa dintre ocaua mică şi cea mare şi romanii s-au adaptat şi cu mai binele.

Dar pentru a ni se reaminti că nu suntem singuri pe lume, mai marii Europei și ai lumii, împreună cu boierii noştri care-şi vedeau pe zi ce trece puterea, bogăţia şi privilegiile tot mai subţiate, au decis că prea multă democraţie strică şi ca să nu ni se urce la cap,  ni l-au "abdicat" pe Cuza, care (între noi fie vorba) domn pământean fiind nu prea avea pedigree-ul în regulă şi ne-au trimis un domn adevărat, de sânge albastru, ale cărui neamuri au domnit prin toată Europa pe unde au putut şi ei "săracii", din moşii şi strămoşii lor și care rămăsese fără ”colegiu”.  Şi românii au tăcut mâlc şi s-au adaptat.

Apoi, noul domn împreună cu boierii noştri au decis (cu binecuvântarea Bruxelles-ului ), că le ajunge turcilor cu cât au supt ţara românească, că e timpul să se mai schimbe ”vițelul” şi (cu sprijinul Moscovei) au pus-o de-un război de independenţă. Au chemat ţăranii la oaste, care au trebuit astfel să lase coarnele plugurilor, coasele şi sapele şi să se adapteze "cu cântec înainte marş" la mânuirea puştilor, a baionetelor şi a obuzelor pentru tunuri. Unii au ajuns într-adevăr carne de tun dar cei care au scăpat s-au bucurat din plin de independenţa faţă de turci.

Şi s-au mai adaptat românii încă de vreo două ori la condiţia temporară de soldaţi, de fiecare dată fără vina lor, în două războaie - mondiale de data aceasta, timp în care nevestele lor rămase acasă au trebuit să se adapteze ele însele cu coarnele plugurilor, cu sapele şi cu coasele, cu însămânţatul şi cu recoltatul deopotrivă, iar pruncii lor au trebuit să se adapteze cu alăptatul din mers, în drum spre şi dinspre câmp...

Pe urmă au venit comuniştii călare pe tancurile Moscovei, le-au luat pământurile ţăranilor şi i-au băgat cu de-a sila în CAP-uri pe cei paşnici şi cu forţa în puşcărie pe cei ce n-au înţeles să fie în pas cu vremurile. Până la urmă s-au adaptat şi unii şi alţii: primii cu jugul, ceilalţi cu tortura şi cu coloniile de muncă forţată pentru deţinuţii politici; unii s-au lăsat "reeducaţi" şi s-au adaptat să supravieţuiască cu capul plecat, ceilalţi, mai "grei de cap", să stea drepţi şi cuminţi, în gropi anonime, la doi metri sub pământ...

Apoi au reuşit să se adapteze până şi la condiţia de cârtiţe umane, trăind pe întuneric, în frig, cu mâncarea la cartela, cu două ore de apă caldă pe săptămână, cu munca "voluntară" în week-end-uri şi cu programul de campanie din fiecare toamnă care însemna ziua la servici în fabrici şi uzine, sau la şcoală, iar după amiază la muncă "patriotică" pe câmp, şi cu două ore de televizor pe zi (din care o oră jumătate de "Slavă conducătorului iubit") şi mai ales s-au adaptat cu vorbitul scrâşnit în somn, sau printre dinţi - fără voce - întrucât li s-a băgat în cap că zidurile au urechi, de unde au tras concluzia că "adevărul dăunează grav libertăţii"...

Şi când se adaptaseră mai bine şi românii cu minciuna, cu PCR-ul pilelor, cunoştinţelor şi relaţiilor, cu sacul de porumb ştiuleţi drept plata pentru un an de muncă la CAP, cu nepotismul, cu lichelismul şi cu turnătoriile, cu şedinţele de partid şi de sindicat în care erau plefturiţi non-stop şi când să beneficieze şi ei "mai din plin" de binefacerile socialismului ştiinţific şi mai ales după ce-au suferit precum câinii pentru plata datoriei externe, timp în care au învățat că trebuie să mai ”ciupească și ei câte ceva de pe ici pe colo”pentru a supraviețui, a venit CINEVA şi i-a băgat în revoluţie. Au făcut-o şi pe asta şi s-au adaptat cu plânsul morţilor degeaba şi cu festivităţile anuale de comemorare a nefericiţilor ghinionişti.

Apoi românilor din mediul rural li s-au dat înapoi, cu acte în regulă (titluri de proprietate), pământul. Dar ţăranilor nu li s-au dat nici tractoare şi nici maşini agricole, aşa că s-au adaptat din mers: au coborât jugurile din pod, au dat jos biciul de la grindă, au înhămat boii reprimiţi de la CAP, caii şi chiar vacile - cei ce n-au avut altceva, şi-au suflecat gospodăreşte mânecile şi s-au pus pe treabă.

Şi tot atunci, românilor din mediul urban li s-au dat înapoi, cu acte în regulă (certificate de proprietate), şi fabricile. Dar muncitorilor nu li s-au pus la dispoziţie nici fonduri pentru retehnologizare şi nici specialişti în economia de piaţă, capabili să se descurce în jungla mondială a capitalismului sălbatic, aşa că s-au adaptat din mers, s-au înscris la noile facultăţi private de marketing şi management, şi cum nici acolo nu prea se ştia cu ce se mănâncă economia asta de piaţă, au început să-şi vândă certificatele de proprietate de frică să nu-i prindă falimentul cu ele în buzunar. Apoi, când li s-au vândut, demontat sau retehnologizat fabricile, au tăcut din nou mâlc şi s-au adaptat cu şomajul şi cu lecţiile de limbi străine în vederea plecării în pribegie.

Cei care în urma unor dure procese consecutive de selecţie, au avut norocul să rămână în fabrici viabile cu piaţă mondială de desfacere, au fost nevoiţi să suporte condiţii deosebit de dure şi de riguroase. Au strâns din dinţi şi s-au adaptat, şi cu munca fără pauze şi cu lipsa drepturilor de a protesta, sub ameninţarea permanentă a concedierii, pe motiv că "aşteaptă alţii o sută la poartă să-ţi ia locul"!...

Nici cei care au fost nevoiţi să emigreze n-au fost scutiţi de necazuri, dar s-au adaptat şi ei. Au trebuit să se-mprumute să facă rost de bani pentru plecare, au învăţat să dea spagă la graniţă să fie lăsaţi să-şi treacă cârnaţii, ţuica şi ţigările, s-au învăţat să doarmă prin boscheţi până la găsirea unui loc de muncă şi primirea primului salariu, au învăţat "să dispară" în caz de control la firma unde lucrau la negru, să facă foame în caz de patron ţepar şi mai presus de toate s-au adaptat al naibii de bine la exigenţele lumii civilizate: cu munca intensă, cu corectitudinea, cu respectul şi amabilitatea între cetăţeni, cu cerutul şi respectatul drepturilor, şi mai ales cu plata impozitelor...

 Pe scurt: s-au ADAPTAT bine LA  NORMALITATE!

Celor dragi lor, rămaşi acasă, nu le-a fost şi nu le este uşor, dar s-au adaptat şi ei (aproape toţi): copiii au învăţat să crească cu bunicii, soţii fără soţii, soţiile fără soţi, părinţii fără copii, iar copiii fără părinţi şi fără fraţi. În cazurile fericite familiile s-au reunit prin chemarea ”afară” a celor rămaşi acasă, dar acesta nu-i un câştig prea mare pentru ţară, întrucât familiile care s-au adaptat bine "afară" cu greu se mai gândesc să mai revină acasă.

Şi poate s-ar gândi să se întoarcă, dar la ce să vină? Să o ia din nou de la capăt? Să trebuiască să se re-adapteze la mocirla civică provocată de politicianismul interesat doar de perpetuarea propriilor interese, cu minciuna, cu manipularea, cu prosteala şi hoţia pe faţă, cu avansările pe pile şi cu licitaţiile trucate şi cu... şi cu... şi cu...
Mi-e greu să cred că ar avea cineva o asemenea dorinţă de adaptare. Capacitate cu siguranţă, da, c-avem antrenament multisecular, dar cum încă nu ne-a luat Dumnezeu minţile chiar de tot, despre dorinţa de a o face, mai discutăm...

Şi când te gândeşti că totul a plecat de la Burebista şi de la scosul viilor. Oare ce s-ar fi întâmplat dacă românii - dacii de atunci - s-ar fi răsculat?...


Note Blog "Nostalgie despre bunul simt": * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu