de Remus Constantin Raclău
Mai suntem încă în secolul vitezei - asta cred că era înainte de 2000 – sau l-am depăşit deja ?!... Nu mai ştiu!
Ştiu însă că efectele binefăcătoare ale modernismului implementat pe scară largă în anii secolului al XX-lea sunt aceleaşi: toată lumea se grăbeşte – bine că-şi permite să o facă! – lumea s-a învăţat cu de toate, s-a învăţat să vrea de toate pentru că are totul la îndemână şi vrea totul repede! Imediat!
Suntem bombardaţi cu oferte şi informaţii şi - Slavă Domnului – avem de unde alege! Nu prea sunt sigur dacă ştim să alegem, dar de ales, alegem... Avem tot ceea ce avem nevoie şi chiar cu mult peste !...
Lumea produce. Şi dacă vrea să câştige, trebuie să şi vândă ceea ce produce. Şi producătorii ne vând încontinuu, astfel încât mai toţi dintre noi avem cam de toate. Şi cum sunt mulţi cei care produc, şi cum toţi vor să obţină profit, s-au gândit să că le-ar fi util să scurteze la maxim calea complicată a prezentării şi cunoaşterii produselor lor prin strategii si procedee specifice de marketing, de aşa manieră încât să declanşeze cât mai rapid în psihicul nostru decizia de a le cumpăra.
Astfel, s-a declanşat o acerbă concurenţă între ei, în a căuta scurtături cât mai eficiente care să la confere întâietatea ajungerii directe la ochii, urechile, limba, pielea şi nasul nostru – la organele noastre de simţ!... Prea puţini se mai adresează acum creierului... E cam riscant si nici nu prea mai e timp de acesta!
Şi-apoi e şi mai complicat să te adresezi raţionalului unei persoane – ar necesita cu mult mai multă competenţă în prezentări, în timpul cărora s-ar da naştere unui dialog cu multe întrebări care ar aştepta răspunsuri, pe care noi, consumatorii, ni le-am dori cât mai sincere, din care s-ar putea extrage adevărul, şi-abia după şi dacă, acest adevăr despre produsele propuse ne-ar convinge, şi doar dacă s-ar găsi în strictă concordanţă cu nevoile şi aspiraţiile noastre, atunci şi numai atunci s-ar declanşa, în mod perfect conştient, decizia noastră de cumpărare.
Asta ar însemna să reziste pe piaţă doar producătorii care dovedesc maximă competenţă, şi care scot la vânzare doar produse utile şi de maximă calitate. Frumos, nu? Bun. Şi ceilalţi?...
Ceilalţi, adică cei mai puţin competenţi, mai puţin deschişi la dialog, cu produse mai puţin calitative, care nu reuşesc să satisfacă anumite necesităţi reale ale noastre şi care nici nu sunt în stare să creeze necesităţi reale noi, sunt “constrânşi” (de dorinţa lor de câştig –desigur) să adopte stratageme prin care să încerce să ne păcălească raţionalul, să-l scurtcircuiteze.
Raţionamentul lor funcţionează cam aşa: dacă creierul nostru e bine închis în “cutiuţa” lui, neavând “biroul de public relations” deschis direct publicului “interesat” şi lucrează numai prin interpuşi – organele de simţ – care îi furnizează “informaţiile” în baza cărora mintea noastră (care-şi are “sediul” în creier) decide ce, cum şi cât să se consume pentru a ne satisface poftele, atunci, e cu mult mai eficient să te adresezi direct acestora - simţurilor, ca deh’... “până la Dumnezeu” – raţiunea din noi, “te mănâncă Sfinţii” – poftele noastre!...
Şi-atunci, toată lumea ne stimulează direct simţurile, urmând ca acestea să “intervină” pe lângă “Maria Să” – Creierul şi să-i explice că ele au ales deja ceea ce le place şi că e musai să şi aibă ceea ce-au ales... în caz contrar intrând în grevă fiziologică, prin exces de “apă” în gură şi tensiune ridicată - aducătoare de tremurici şi ameţeli!
Totul se rezumă la a ni se prezenta efectele doar la nivel de simţuri. Toate reclamele se întrec în a ne povesti (şi nici nu vă daţi seama cât de potrivit este acest termen – a povesti - în situaţia de faţă, pentru că tocmai despre “poveşti” este vorba) cât de bine ne vom simţi dacă vom cumpăra produsul respectiv – cât e de gustos, de arătos, de moale şi de pufos, cât e de aromat şi de frumos mirositor, despre cât de repede se topeşte în gură (chiar nu ştiu la ce naiba ne mai trebuie dinţi!...), despre cât e de ieftin şi mai ales şi neapărat despre cât de repede ţi se va face poftă de a-l gusta din nou... şi din nou ... şi iar din nou ...
Bineînţeles că acest tip de reclamă reprezintă o abordare cel puţin superficială, din moment ce se limitează doar la efectele imediate asupra simţurilor noastre, pe care produsele respective ni le agresează până la zăpăcire. Păi ce-aţi vrea să ne spună? Că ne umplu de E-uri, că n-au nici o valoare nutritivă, tocmai pentru ca – înşelaţi de gust şi de aromă - să le consumi în neştire?... Nimeni nu investeşte în consistenţa produsului, în satisfacerea profundă şi utilă a stării de saţietate, pentru că un om sătul nu mai consumă şi dacă nu mai consumă nu aduce profit...
Am devenit precum căţeii lui Pavlov, salivăm profund la reclame superficiale! La amăgiri... Pentru că ce altceva e gustul fără saţ, decât o amăgire a stării de foame, care nu dispare – oprind consumul, ci doar se disipează în repetarea gestului de a ronţăi la nesfârşit, iar dacă rumegarea se produce în faţa televizorului, căderea în starea de transă de consum e garantată! Victoria simţurilor asupra stării de conştientizare e deplină iar succesul producătorilor – asigurat.
Şi azi aşa, mâine-aşa, ne-am obişnuit treptat şi constant cu superficialitatea, astfel încât am devenit noi înşine atât de superficiali şi de dornici de senzaţii repede satisfăcute, că nici măcar nu mai sesizăm lipsa de consistenţă care ar trebui să ne facă să ne simţim sătui.
Mai grav e că această superficialitate comportamentală ne copleşeşte şi se transferă în mod perfid şi inconştient la toate aspectele vieţii noastre cotidiene. Ne-am pierdut răbdarea şi vrem sadisfacţie imediată oricum, oricând, oriunde şi din orice. Am devenit dependenţi de sadisfacţii, exact precum dependenţii de droguri. Nu mai vedem, nu mai auzim, nu mai gândim, nu ne mai interesează de nimeni şi de nimic, atâta timp cât noi personal avem asigurată o cale de sadisfacere imediată a nevoii de senzaţii – perfid şi inteligent întreţinute - “eu să fiu mulţumit, că restul lumii poate să şi crape, şi acum şi-n vecii vecilor - Amin!”
Cu alte cuvinte: “după noi, potopul”!...
Scris la Belfiore (di Verona) - 23.04.2015
* Notă: Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursă și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"
Mai suntem încă în secolul vitezei - asta cred că era înainte de 2000 – sau l-am depăşit deja ?!... Nu mai ştiu!
Ştiu însă că efectele binefăcătoare ale modernismului implementat pe scară largă în anii secolului al XX-lea sunt aceleaşi: toată lumea se grăbeşte – bine că-şi permite să o facă! – lumea s-a învăţat cu de toate, s-a învăţat să vrea de toate pentru că are totul la îndemână şi vrea totul repede! Imediat!
Suntem bombardaţi cu oferte şi informaţii şi - Slavă Domnului – avem de unde alege! Nu prea sunt sigur dacă ştim să alegem, dar de ales, alegem... Avem tot ceea ce avem nevoie şi chiar cu mult peste !...
Lumea produce. Şi dacă vrea să câştige, trebuie să şi vândă ceea ce produce. Şi producătorii ne vând încontinuu, astfel încât mai toţi dintre noi avem cam de toate. Şi cum sunt mulţi cei care produc, şi cum toţi vor să obţină profit, s-au gândit să că le-ar fi util să scurteze la maxim calea complicată a prezentării şi cunoaşterii produselor lor prin strategii si procedee specifice de marketing, de aşa manieră încât să declanşeze cât mai rapid în psihicul nostru decizia de a le cumpăra.
Astfel, s-a declanşat o acerbă concurenţă între ei, în a căuta scurtături cât mai eficiente care să la confere întâietatea ajungerii directe la ochii, urechile, limba, pielea şi nasul nostru – la organele noastre de simţ!... Prea puţini se mai adresează acum creierului... E cam riscant si nici nu prea mai e timp de acesta!
Şi-apoi e şi mai complicat să te adresezi raţionalului unei persoane – ar necesita cu mult mai multă competenţă în prezentări, în timpul cărora s-ar da naştere unui dialog cu multe întrebări care ar aştepta răspunsuri, pe care noi, consumatorii, ni le-am dori cât mai sincere, din care s-ar putea extrage adevărul, şi-abia după şi dacă, acest adevăr despre produsele propuse ne-ar convinge, şi doar dacă s-ar găsi în strictă concordanţă cu nevoile şi aspiraţiile noastre, atunci şi numai atunci s-ar declanşa, în mod perfect conştient, decizia noastră de cumpărare.
Asta ar însemna să reziste pe piaţă doar producătorii care dovedesc maximă competenţă, şi care scot la vânzare doar produse utile şi de maximă calitate. Frumos, nu? Bun. Şi ceilalţi?...
Ceilalţi, adică cei mai puţin competenţi, mai puţin deschişi la dialog, cu produse mai puţin calitative, care nu reuşesc să satisfacă anumite necesităţi reale ale noastre şi care nici nu sunt în stare să creeze necesităţi reale noi, sunt “constrânşi” (de dorinţa lor de câştig –desigur) să adopte stratageme prin care să încerce să ne păcălească raţionalul, să-l scurtcircuiteze.
Raţionamentul lor funcţionează cam aşa: dacă creierul nostru e bine închis în “cutiuţa” lui, neavând “biroul de public relations” deschis direct publicului “interesat” şi lucrează numai prin interpuşi – organele de simţ – care îi furnizează “informaţiile” în baza cărora mintea noastră (care-şi are “sediul” în creier) decide ce, cum şi cât să se consume pentru a ne satisface poftele, atunci, e cu mult mai eficient să te adresezi direct acestora - simţurilor, ca deh’... “până la Dumnezeu” – raţiunea din noi, “te mănâncă Sfinţii” – poftele noastre!...
Şi-atunci, toată lumea ne stimulează direct simţurile, urmând ca acestea să “intervină” pe lângă “Maria Să” – Creierul şi să-i explice că ele au ales deja ceea ce le place şi că e musai să şi aibă ceea ce-au ales... în caz contrar intrând în grevă fiziologică, prin exces de “apă” în gură şi tensiune ridicată - aducătoare de tremurici şi ameţeli!
Totul se rezumă la a ni se prezenta efectele doar la nivel de simţuri. Toate reclamele se întrec în a ne povesti (şi nici nu vă daţi seama cât de potrivit este acest termen – a povesti - în situaţia de faţă, pentru că tocmai despre “poveşti” este vorba) cât de bine ne vom simţi dacă vom cumpăra produsul respectiv – cât e de gustos, de arătos, de moale şi de pufos, cât e de aromat şi de frumos mirositor, despre cât de repede se topeşte în gură (chiar nu ştiu la ce naiba ne mai trebuie dinţi!...), despre cât e de ieftin şi mai ales şi neapărat despre cât de repede ţi se va face poftă de a-l gusta din nou... şi din nou ... şi iar din nou ...
Bineînţeles că acest tip de reclamă reprezintă o abordare cel puţin superficială, din moment ce se limitează doar la efectele imediate asupra simţurilor noastre, pe care produsele respective ni le agresează până la zăpăcire. Păi ce-aţi vrea să ne spună? Că ne umplu de E-uri, că n-au nici o valoare nutritivă, tocmai pentru ca – înşelaţi de gust şi de aromă - să le consumi în neştire?... Nimeni nu investeşte în consistenţa produsului, în satisfacerea profundă şi utilă a stării de saţietate, pentru că un om sătul nu mai consumă şi dacă nu mai consumă nu aduce profit...
Am devenit precum căţeii lui Pavlov, salivăm profund la reclame superficiale! La amăgiri... Pentru că ce altceva e gustul fără saţ, decât o amăgire a stării de foame, care nu dispare – oprind consumul, ci doar se disipează în repetarea gestului de a ronţăi la nesfârşit, iar dacă rumegarea se produce în faţa televizorului, căderea în starea de transă de consum e garantată! Victoria simţurilor asupra stării de conştientizare e deplină iar succesul producătorilor – asigurat.
Şi azi aşa, mâine-aşa, ne-am obişnuit treptat şi constant cu superficialitatea, astfel încât am devenit noi înşine atât de superficiali şi de dornici de senzaţii repede satisfăcute, că nici măcar nu mai sesizăm lipsa de consistenţă care ar trebui să ne facă să ne simţim sătui.
Mai grav e că această superficialitate comportamentală ne copleşeşte şi se transferă în mod perfid şi inconştient la toate aspectele vieţii noastre cotidiene. Ne-am pierdut răbdarea şi vrem sadisfacţie imediată oricum, oricând, oriunde şi din orice. Am devenit dependenţi de sadisfacţii, exact precum dependenţii de droguri. Nu mai vedem, nu mai auzim, nu mai gândim, nu ne mai interesează de nimeni şi de nimic, atâta timp cât noi personal avem asigurată o cale de sadisfacere imediată a nevoii de senzaţii – perfid şi inteligent întreţinute - “eu să fiu mulţumit, că restul lumii poate să şi crape, şi acum şi-n vecii vecilor - Amin!”
Cu alte cuvinte: “după noi, potopul”!...
Scris la Belfiore (di Verona) - 23.04.2015
* Notă: Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursă și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu