De Remus Constantin Raclău
Daca stai mai mult "afara" iti dezvolti un simt suplimentar: o intuitie infailibila in a-i descoperi pe cei de-acelasi neam cu tine, de parca sangele ti s-ar fi imbibat cu amprenta locului de bastina, iradiind in jur caldura unei aure identitare. Dar asta nu functioneaza cu toata lumea! Nu, pentru ca nu toti au acest privilegiu de a primi in sine matricea neamului si a pamantului.
O tara are intre granitele ei un popor si o populatie.
Unii ar putea sa zica ca-i tot una. S-o creada ei! Aia-s din populatie, nu-s din popor; traiesc ca frunzele moarte desprinse de ram - le bate vantul cum vrea el - n-au radacina neamului in suflet; nu simt nimic pentru pamant, nu simt nimic pentru cei din jurul lor; nu simt nimic pentru trecut si n-au nici o speranta pentru viitor; nu recunosc pe nimeni si nimic si prin urmare nimeni si nimic nu-i recunoaste; sunt usor influentabili si influentati pe nesimtite, fara a fi capabili de a-si impune in ori-si-care fel vointa; traiesc insingurati si suspendati, fara ca macar sa-si dea seama ce-i cu ei; se plang tot timpul de toti si de toate, cersind pomana unei vieti de imbuibare si nu-nteleg ca daca vrei sa ai, trebuie ca mai intai sa dai. Sa dai mai intai din ceea ce esti si abia mai pe urma din ceea ce ai!
Populatia n-a fost, nu este si nu va fi in veci capabila de schimbari, pentru ca cei care-o compun nu sunt capabili sa se schimbe nici macar pe ei. Ei doar urmeaza cursul unei vieti trasate de altii, caci nu-s in stare sa si-l faca singuri! Intr-un cuvant, cand spui populatie, spui SLUGI !
Cu poporul e altceva... Poporul inseamna neam si cine are neam nu-i singur. Oamenii din neam sunt ca frunzele vii: oricat de tare-ar bate vantul, frunzele stiu ca se pot sprijini strans unele de altele si ca doar astfel vor putea ramane pe ramul neamului - doar impreuna - si asta-i ceea ce le leaga cel mai mult; se cunosc, se recunosc si se sprijina unele pe celelalte. Ele stiu c-au fost si alte frunze pe ram mai inaintea lor si stiu ca dupa ele vor fi tot frunze sus pe ram - copacul nu moare odata cu uscarea frunzei! Si de-aia frunzele au respect pentru ramul lor...
Neamul e precum stejarul: are un trunchi, ramuri si crengi si mai ales are radacini. Il tai de la pamant si el creste la loc. N-ai cum sa scoti complet un stejar din radacini. E prea adanc si prea ramificat si oricat ai cauta, tot mai raman radacinute capabile de a reface trunchiul gros al neamului. Si de aceea pamantul este esential pentru neam. Pamantul ii ofera sprijin, hrana si adapost. Pamantul este sfant, caci inauntrul lui sau la suprafata, pamantul produce de toate, dar nimeni inca n-a reusit ca sa produca pamant... Doar Bunul Dumnezeu!...
Neamul are constiinta, iar constiinta inseamna memorie, caci memoria permite ca neamul sa aiba constiinta radacinilor adanc infipte in trecutul indepartat al neamului, a trunchiului prezent si al frunzelor viitoare. Nu poti sa duci cu presul un neam intreg ci doar ceva din frunzele lui si doar pe acelea care si-au pierdut constiinta de neam.
Neamul inseamna unire, iar unirea inseamna colaborare in vederea indeplinirii unui ideal de interes comun. Unde-si face loc virmele egoismului individualist, neamul se subrezeste: caruta la care pui caii sa traga aiurea fiecare pentru el, in toate partile, se rupe... Dar daca la caruta se inhama tot neamul ca unul singur, si trag cu totii in aceeasi directie, pe drumul bun, nimeni si nimic nu-i sta in cale!
Un neam unit e in stare sa-si croiasca singur un destin caci neamul unit este puternic si cine-si croieste singur destinul se cheama ca e STAPAN, nu sluga ...
Zilele trecute am intalnit un conational de prin Barlad, lucrator si el "cu carca" undeva prin nordul Italiei. S-a apropiat cu motostivuitorul sa-mi incarce un utilaj pe camion si "l-am mirosit" imediat ca-i de-al nostru.
Si din una-n alta, am inceput si noi, cum fac romanii atunci cand se intalnesc pe-afara, sa mai schimbam cate-o sufleteasca de-a noastra:
- Cum merge treaba pe la voi? De cand esti aici? De unde esti de loc? Esti insurat? Ti-ai adus si familia? Ai copii? Cum merg la scoala? De cand n-ai mai fost pe-acasa? Ti-ai luat casa aici, sau stai cu chirie? Cat mai e chiria pe aici? Esti multumit? Ce spune sotia ta? Unde te simti acasa, aici sau in Romania? Te mai intorci in tara? Dar copiii tai? Cum speri ca o sa fie cand ai sa te-ntorci acasa? Crezi ca ai sa poti sa folosesti acolo, experienta muncii tale de-aici?
Ce crezi ca ai sa poti schimba cand ai sa te-ntorci?
Si cand veni vorba de integrarea europeana, de globalizare, de iminenta disparitie a granitelor si de o posibila invazie din est sau din vest, "pasnica" sau violenta, cu inevitabila schimbare a stapanilor, a numelor de localitati, a limbii si-alte astfel de grozavii, mi-a spus oftand, dar foarte sigur pe el, cursiv si lin, cu glas taraganat, ca sa-mi dea timp ca sa pricep:
- Apoi deh, fratioare!... Eu sunt taran si stiu una si buna: ca m-am nascut si-am crescut pe-un petec de loc de pe pamantul asta, intr-un satuc pe buza unui deal impadurit, pe malul unui rau. Si pentru mine, locul ala-i sfant si nu se uita. Il stiu unde-i ... Si-l gasesc si cu ochii inchisi, fara harta si fara busola.
Si nu ma-ntereseaza cum ii zice lumea azi,ca nici nu conteaza, dupa cum n-a contat cum i-a zis lumea nici ieri si nicicand de-a lungul vremii: ca i-au zis si Dacia si Moldova si-i zice astazi Romania... Numele s-a schimbat dar neamul nostru a ramas acelasi si a ramas acolo, pe pamantul ala. Marturie ne sunt mormintele parintilor si ale bunicilor nostri de pe deal!
Si nici nu conteaza cine crede ca-l stapaneste. Multi au crezut ca sunt stapani acolo, da n-au stat mult. Nici turcii, nici tatarii, nici ungurii, nici lesii, nici rusii si nici nemtii... N-a rezistat niciunul! Nu i-a suferit pamantul!
Ca pamantul ala-i recunoaste numai pe cei ce s-au nascut acolo, pe cei care i-au cutreierat padurile si i-au batut potecile in copilarie si doar pe cei ce l-au udat cu sudoarea fruntii la varsta barbatiei ii lasa sa-i culeaga rodul, caci aia sunt cu adevarat stapanii vesnici de acolo. Si eu acolo m-am nascut, acolo am crescut, acolo am asudat si de acolo am cules rodul. Acolo doar eu si cu ai mei suntem ingaduiti de locul ala sa-i fim cu-adevarat stapani.
Si nimeni nu ma va putea impiedica sa ma intorc, cand voi voì sa ma intorc. Si-am sa ma-ntorc! Am sa ma-ntorc cu fruntea sus, in satul meu, la casa mea, in neamul meu, la locul meu! Am unde sa ma-ntorc, pentru ca eu nu mi-am vandut nici casa, nici pamantul si nici neamul ...
* Notă: Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu.
Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere!
Cu stimă - Remus Constantin Raclău
* Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model:
"CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu