Cu barca pe râul vieții

Autor: Remus Constantin Raclău

     Se spune că între tineri şi bătrâni este în primul rând o diferenţă de mentalitate. De acord! Când vine vorba de a defini însă această diferenţă de mentalitate, de a-i da cât de cât o concreteţe, atât unii cât şi ceilalţi încep să se-ncurce în explicaţii care mai de care mai aiuritoare, mai încâlcite şi mai greu de susţinut cu argumente logice şi acceptabile de ambele părţi. Avem de a face cu un „muro contro muro” – (zid contra zid) vorba italianului – fiecare rămâne ferm pe poziţia sa, dură şi de neclintit.

     Stau şi mă-ntreb: de unde oare aceste poziţii dure şi intransigente la nişte oameni care de cele mai multe ori au toate motivele să-şi dorească binele unii altora, să se iubească şi să se respecte, ţinând cont de faptul că aceste conflicte se nasc între persoane cu puternice legături apropiate de rudenie: părinţi – copii, bunici – nepoţi, unchi şi mătuşi – nepoţi şi nepoate. Nu că n-ar exista divergențe de opinii posibil generatoare de conflicte și între alte categorii de cetățeni cu vârste net diferite, dar ele sunt de regulă ignorate sau terminate abrupt din nepăsare, încă înainte de a degenera într-un conflict propriu-zis.

     Trecând conştient prin diferitele etapele de vârstă ale vieţii mele şi tot încercând să înţeleg specificul fiecărei etape, am încercat să verific validitatea constatărilor mele în confruntare cu cele ale fiilor mei în diversele lor etape către maturitatea deplină. Astfel am ajuns la o concluzie, pe cât de simplă pe atât de frapantă:

Totul pleacă de la atitudinea faţă de scurgerea timpului.

     Cred că avem de a face în primul rând cu o chestiune de percepţie: tinerii percep timpul fotografic, în timp ce bătrânii îl percep filmografic; pentru tineri timpul pare că stă pe loc, pentru bătrâni - că zboară prea repede; tinerii vor să-l urnească, bătrânii ar vrea să-l oprească; copiii ard de nerăbdare să crească, să devină adolescenţi şi mai apoi, maturi, să devină independenţi şi să-şi ia viaţa în propriile mâini, să devină proprii lor stăpâni, în timp ce părinţii vor să se bucure cât mai mult de fericirea de a se dărui fiilor lor, cu trup şi suflet, de a le dărui acestora tot ceea ce-i mai bun din tot ceea ce au ei nevoie - material şi spiritual - să-i ferească de frământările adolescenței, să le întârzie cu cât mai mult posibil confruntarea cu grijile şi greutăţile vieţii de adult şi dacă se poate, să-i ferească prin sfaturile şi protecţia lor de toate necazurile vieţii.

Tinerii trăiesc fără grija zilei de mâine gândind că au tot viitorul înainte, bătrânii încearcă să-i învețe valoarea clipei și a scurgerii ireversibile a timpului, sugerându-le să facă în fiecare zi și ceva care să le ușureze viitorul, să ”construiască” ceva și pentru mâine, încearcă să-i facă să-nțeleagă faptul că viața trece pe nesimțite și să le insufle conștientizarea eternității de după viața fizică - pământul a fost și dinainte de existența noastră și va exista și mult după aceea... Plecăm și nu luăm nimic cu noi și de aceea nu merită să ne-amărâm viața pentru lucrurile trecătoare și care oricum nu ne aparțin!

Italienii spun: ”Ricordati che devi morire!” - ”Adu-ți aminte că trebuie să mori!” (odată și-odată tot o să se-ntâmple asta...).

     Am putea asemui trecerea oamenilor prin viaţă cu coborârea lor în bărci pe firul unui râu.

     La început părinţii sunt singuri în barca lor – familia - vâslind agale şi încrezători în forţele lor în josul râului. La un moment dat ”barca” le este binecuvântată prin apariţia copiilor. Cât sunt mici, copiii asistă pasivi şi cu admiraţie la măiestria cu care părinţii îi poartă în siguranţă printre meandrele râului, ocolind pietroaiele şi ţinând bine cârma la repezişuri, pentru ca mai apoi să vâslească maiestuos pentru a avansa în viaţă prin apele care par uneori a nu mai voi să se mai mişte. La vârsta asta părinții sunt minunați, pentru că le oferă ceea ce ei singuri nu-și pot oferi.

     Când mai cresc și devin suficient de conștienți ca să-nțeleagă ceea ce fac, copiii își primesc în dar vâslele vieții lor, şi încep să deprindă sub atenta îndrumare a părinţilor, arta vâslirii și navigării în siguranţă pe râul sinuos al vieţii, învățând să aleagă cu înțelepciune dintre sutele și miile de canale ale acestuia, pe cele mai line și mai aducătoare de satisfacții. E vârsta la care încep să primească rând pe rând sarcini adaptate puterii lor de înțelegere și acțiune si la care micile zburdălnicii sunt repede domolite, astfel încât vâslesc cu toții în armonie la aceeaşi barcă, în acelaşi ritm și în același sens.

     Odată deveniţi adolescenţi, copiii devin din ce în ce mai curioşi, mai energici şi mai greu de stăpânit. Îşi dau seama că le-au crescut forţele, şi asta le dă o stare de bine.  Îşi dau seama că ar putea depăşi cu uşurinţă ritmul de vâslire – strocul - impus de părinţi şi asta le dă încredere în forţele proprii. Şi încrederea asta se vrea remarcată şi-atunci... Pentru a le-arăta părinţilor de ce-s în stare şi pentru a-i face mândri de ei, încep să dea vârtos din vâsle, ieşind din ritmul armonios al familiei lor şi umplând cu neglijenţă văzduhul și barca de stropi. Și cum în acele momente barca începe să se clatine ameninţător riscând să ia apă, părinţii înțeleg că nu mai pot să stea nepăsători şi-atunci iau şi ei primele măsuri, încercând să tempereze prin sfaturi şi pilde elanul tineresc al vânjoşilor fii ai lor.

      Unii mai ascultători şi mai raţionali, înţeleg că forţa și nerăbdarea trebuie să se subordoneze raţiunii unui scop, şi-atunci se supun, reintrând în ritm, şi astfel barca îşi reia scurgerea ei lină pe cursul firesc al apei. Alţii, îmbătaţi de ritmul frenetic pe care l-au impus cu vâsla, bărcii lor, se-mpotrivesc părinţilor, neînţelegând de ce nu sunt lăsaţi s-o ia şi pe canalele pe care părinţii le evită. Şi nu-nţeleg cum de părinţii nu-nţeleg că pe acolo e mai uşor şi mai distractiv şi că pe-acolo s-ar putea ajunge mai repede ... Unde? Nu-i întrebaţi, căci nici ei nu ştiu!

     Ei nu ştiu, poate, dar ştiu părinţii lor. Ştiu pentru că au auzit şi-au auzit pentru că au ascultat. Şi pentru că au avut răbdare să asculte au fost conduşi să vadă. Şi au văzut cu groază că râul vieţii nu e fără de sfârşit şi că la capătul lui e o cascadă, prin care apa cade-n hău... Un hău fără de fund şi fără de scăpare. Unii şi-au văzut cu tristeţe bunicii dispărând în hăul cascadei de sfârşit de viaţă; alţii şi-au văzut cu durere dispărând părinţii și nimeni n-ar vrea să-și vadă fiii dispărând. Şi cine le-a văzut sfârşitul, ştie că într-o zi le va veni şi lor rândul la căderea în hău. Tuturor celor ce au pornit în jos pe râu le vine. Nimeni nu pluteşte veşnic pe el şi nimeni nu scapă. E unica certitudine a vieţii. Dar viaţa e frumoasă.  Și e atât de bine de-înălțător şi de misterios ca să vâsleşti pe râu, încât ai vrea plutirea ceea să nu se mai termine... Şi-atunci încearcă din răsputeri cu toţii să ocolească cu înţelepciune şi îndemânare repezişurile vieţii care îi poartă accelerat spre fundul negru al cascadei, luând-o pe canalele mai blânde, mai luminoase şi mai lungi...

    Şi când părinţii îşi văd copiii luaţi de val, vâslind cu nechibzuinţă în aval, neascultători la sfaturi şi neînduplecaţi la rugăminţi, apropiindu-se amenințător de mult de drumul fără de întors, încep cu mâhnirea disperării să vâslească pe contră, în amonte, oprind cursa lor nebună către nicaieri-ul fără de sfârşit. Şi după ce-i vor fi potolit şi dojenit, le vor fi arătat într-un final ceea ce au întârziat ei înșiși să le-arate, din frica de a nu le întuneca cerul senin al tinerei lor vieţi, cu ameninţarea căderii nesfârșite în hăul fără de fund al timpului.

Şi când vor fi siguri că pruncii lor, deveniţi de-acuma oameni, au înţeles care e mersul vieţii, de-abia atunci şi doar atunci le vor fi dăruite bărci pe care ei să se descurge singuri ...

............................................................................................................................

Note Blog "Nostalgie despre bunul simt": * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"