Nevoia de seriozitate şi de legitimitate

de Remus Constantin Raclău

    Am avut o şansă extraordinară la Revoluţie, dar am dat-o în bară amarnic, plecând cu stângul încă din primele clipe de “libertate, atunci când am ales (de ochii lumii) să ne prefacem că schimbăm ceva, dar să lăsăm (în fond) totul, aşa cum a fost. Nu se poate să nu vă reamintiţi primele cuvinte pronunţate la “Televiziunea Română Liberă”, de către Ion Caramitru la adresa lui Mircea Dinescu:

-           "Mircea, fă-te că lucrezi!..."

     Şi de atunci tot ne prefacem, cu toţii … Unii că muncesc, alţii că plătesc, unii că guvernează, alţii că fac politică, şi toţi la un loc - că fac ceea ce fac, în interesul nostru al tuturor !...

     Rezultatul, la peste un sfert de veac de la mai sus amintitul eveniment?

     Formalism, birocraţie, ineficiență şi incompetenţă, cu consecinţa finală a unei stări generalizate de insatisfacţie şi lipsă de speranţă …

     Ştim cu toţii că pentru a conduce eficient, o persoană numită într-o funcţie de conducere trebuie să dea dovadă de anumită prestanță şi de o certă autoritate. Prestanța vine dintr-o serie de calităţi umane şi relaţionale care impun un respect indiscutabil, iar autoritatea vine dintr-o detaliată competență profesională şi managerială. Astfel, competența şi prestanța sunt recompensate prin respect, atât din partea subalternilor cât şi a şefilor ierarhici, dar mai ales a colegilor de breaslă.

     Şi iar mai ştim cu toţii că prestanţa, competența şi autoritatea nu fac casă bună nici cu servilismul şi nici cu fidelitatea necondiţionată, care, de multe ori, cer persoanelor din fruntea unor entităţi administrative sau economice să-şi încalce propriile principii profesionale, etice şi morale, de dragul succesului de grup al celor care le-au numit şi le susţin în acele funcţii.

     E însă greu de crezut, că o persoană care a muncit temeinic ani de-a rândul, dedicându-se trup şi suflet cu seriozitate şi tenacitate studiului şi pregătirii profesionale, un om care şi-a investit imense resurse - de inteligenţă, pasiune, timp şi bani, condimentate din plin cu sacrificii şi renunţări – pentru atingerea unui ideal de desăvârşire profesională şi umană, ar renunţa la toate acestea de dragul succesului … altora, ne-merituoși, dar privilegiaţi de soartă cu înalte funcţii publice şi … proptele.

     Dar funcţiile de execuţie precum şi anumite funcţii publice (intermediare - din punct de vedere al puterii, şi erodante – din punct de vedere al imaginii publice) trebuiesc totuşi ocupate. Da, dar de cine, şi în ce condiţii? Ei bine, asta nu-i o problemă falsă şi nici una lipsită de temei.

     Aş fi fost tentat să spun că-i o dilemă încuietoare, o fundătură fără ieşire, pentru că dacă “cineva” îşi pune toate speranţele şi face toate diligențele pentru susţinerea şi promovarea unui anumit personaj într-o funcţie sau într-un post cheie, atunci se aşteaptă la o atitudine de recunoştinţă, cooperare şi respect, din partea acelui personaj. Ba mai mult decât atât: se aşteaptă, ca în anumite situaţii, în anumite momente de cumpănă, acele personaje să acţioneze înclinând balanţa în favoarea sa. Se aşteaptă, ca în ciuda regulilor, a regulamentelor, legilor, a codurilor, principiilor şi preceptelor de orice fel, persoana numită şi susţinută de ei să le facă favoruri, să-i răsplătească, dându-le (din buzunarul public) în mod concret, câştig (material) de cauză. Chiar şi cu riscul propriei libertăţi !...

     Dar ce te faci dacă cei merituoşi din punct de vedere al competenței şi prestigiului, nu sunt dispuşi la compromisuri? Ce te faci dacă oamenii respectabili şi respectaţi nu vor să-şi piardă respectul public prin disponibilitatea necondiţionată de a pune interesele de grup ale “binefăcătorilor” lor mai presus de preceptele etice, echitabile şi morale ale bunului simţ public? … Pentru că un astfel de personaj, oricât ar fi el de valoros (din punct de vedere social) şi de competent (din punct de vedere profesional) devine absolut inutil “grupului” care l-a promovat şi susţinut , exact din momentul în care acesta devine incontrolabil (cu riscul major chiar de a se întoarce împotriva acestora).

     La această dilemă, noii conducători ai destinelor României, nemaifiind dispuşi să rişte, au găsit cea mai convenabilă soluţie dintre toate celelalte posibile, şi anume:

legitimarea incompetenței !

     “Cei de sus”, au fost nevoiţi să renunţe la primordialitatea criteriului de competenţă în favoarea celui de fidelitate. Astfel, constatăm cu amărăciune că în competiţia dintre un personaj modest din punct de vedere profesional, dar ascultător, maleabil, linguşitor, fidel şi mai ales slugarnic (sau într-un cuvânt: “manipulabil”) - pe deoparte, şi o persoană competentă, integră şi cu coloană vertebrală - dar “rigidă şi incontrolabilă” - de cealaltă parte, ... fidelitatea are întotdeauna câştig de cauză.

     Conform acestui criteriu, posturile de conducere din sfera publică, trebuie să fie ocupate cu persoane - în primul rând - controlabile, sigure şi “de încredere”.

     Dar, aşa după cum am mai subliniat deja cu câteva rânduri mai sus, pentru a conduce eficient, o persoană numită într-o funcţie de conducere trebuie să manifeste un anumit grad de prestanță şi să dea dovadă de autoritate, cel puţin la un nivel minim funcţional; în fine, o astfel de persoană trebuie să beneficieze de un minim de respect la nivel public (social şi profesional).

     Dar cum poate să fie respectat un personaj, ale cărui calităţi profesionale, umane şi relaţionale, ies în evidenţă prin nivelul lor modest ? Şi atunci s-a recurs la conceptul de

“legendare a personajului”,

împrumutat din experienţa serviciilor secrete, procedeul prin care se creează o legendă falsă în jurul unui anumit personaj real, (sau despre acesta), având drept rezultat, un personaj nou, parţial (sau complet) artificial, ale cărui competențe sunt inventate după necesităţile funcţiei sau poziţiei sociale pe care urmează să o ocupe personajul în cauză şi “documentate” în mod corespunzător cu atestate, certificate şi diplome reale, emise de instituţii existente dar niciodată frecventate şi cu atât mai puţin absolvite. Practic, avem de a face cu

o “etichetă” reală pe un “produs” falsificat …

numai bun de consum pentru un public neavizat, cu o slabă educație socială și o cultură civică șubredă.

Note Blog "Nostalgie despre bunul simt": * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"