sâmbătă, 11 iunie 2016

O sumă de minusuri

“Plus” şi “minus” pe eşichierul politic

de Remus Constantin Raclău

     În orice comunitate de oameni, există pe deoparte oameni cu spirit întreprinzător care au idei apte de a satisface anumite nevoi ale comunităţii şi care, pentru a le pune în practică, îşi doresc libertate de iniţiativă şi de acţiune.

     În aceleaşi comunităţi, de cealaltă parte, există alt gen de oameni, dispuşi să-i sprijine pe cei cu iniţiativă, oferindu-se - contra cost, desigur – să se angajeze şi să muncească alături de întreprinzători, la proiectele lor, încadrându-se în scheme de personal adaptate punerii în practică a ideilor acestora.

     Fiecare dintre componenţii celor două categorii de oameni, atât întreprinzătorii, cât şi muncitorii, îşi doresc, după cum e şi firesc, să obţină maximul de beneficii din participarea lor la activităţile imprenditoriale, respectiv lucrative.

     Menţionez faptul că din oricare punct de vedere, al oricărei persoane de bun simţ, avem de a face cu două categorii utile, de oameni activi şi bine intenţionaţi, care contribuie în mod substanţial, esenţial şi responsabil la bunul mers al societăţii umane din care fac parte.

     Faptul că nu toată lumea se lasă sedusă de Bunul Simţ nu mai este demult un secret, pentru nimeni, din păcate! Surprinzător este însă faptul că există o anumită categorie de oameni, care se autodefinesc ca reprezentând o elită (sau cel puţin aşa visează ei să fie consideraţi de “restul lumii”) şi care are un punct de vedere cel puţin ciudat în privinţa relaţiilor dintre oamenii cu iniţiativă şi cei care îi ajută să-şi pună ideile în practică.
     În loc să vină cu soluţii integratoare echilibrate, juste, etice şi morale, de sprijinire şi mulţumire a ambelor categorii, domniile lor contribuie din plin la divizarea şi antagonizarea acestora, prin modul în care înţeleg dumnealor să trateze acest subiect …

     Nu contestă nimeni faptul că întreprinzătorii - prin ideile lor inovatoare, investiţiile financiare, implicarea personală, energia umană consumată, timpul alocat şi riscul material asumat - sunt persoane care aduc un plus de valoare în societate, că sunt oameni cu calităţi multiple şi deosebite, care prin vizionarismul lor au reuşit să individualizeze o nevoie socială şi să pună la punct o entitate organizaţional-funcţională care să şi fie capabilă să o rezolve, … dar de aici şi până la a-i considera pe toţi ceilalţi cum că ar fi personaje negative, mi se pare o nedreaptă măsură, o profundă injustiţie, şi chiar o nemeritată ofensă, incalificabilă din punct de vedere umanist, adusă unei majorităţi absolute şi covârşitoare!


     Pentru ca să nu uităm că nici o afacere, nici o activitate imprenditorială, oricât ar fi ea de bine gândită şi organizată, nu se poate dezvolta peste un anumit nivel, fără aportul în muncă al persoanelor dispuse să se implice în acestea, în calitate de angajaţi.      Întreprinzătorii sunt şi ei oameni şi în consecinţă îşi au şi ei limitele lor: oricât ar fi ei de bine înzestraţi fizic şi intelectual, oricât de multă îndemânare ar avea şi oricât de multă rezistenţă fizică, nu vor reuşi să depăşească un anumit nivel de productivitate, indiferent de cât de mult timp, din cele douăzeci şi patru de ore  ale unei zile, ar fi ei capabili să lucreze în mod individual, zi de zi . 

     În cele ce urmează mă voi strădui să explic de ce sunt tentat să cred cele mai sus afirmate:

     Dacă ne imaginăm scena politică a unei ţări, s-a stabilit, prin convenţie, ca aceasta să fie reprezentată grafic, în mod clasic, sub forma unei linii drepte, care să aibă în centrul ei un punct de referinţă, în funcţie de care, să se orienteze doctrinele diverselor curente politice.

     După cum bine ştim cu toţii, în matematică, a rămas stabilit din cele mai vechi timpuri, tot printr-o convenţie, de data aceasta între matematicieni, ca punctul de referinţă al dreptei să se marcheze cu cifra zero “0”; ca numerele aflate la stânga punctului de referinţă “0” să fie considerate numere negative; iar ca cele aflate la dreapta acestuia să fie considerate numere pozitive…

     În ceea ce priveşte doctrinele politice, s-a stabilit, ca la dreapta punctului de referinţă zero “0” să fie amplasate doctrinele care sprijină clasa întreprinzătorilor, care beneficiază prin asociere matematică de semnul plus “+”, în timp ce doctrinele care susţin clasa muncitoare să fie amplasate la stânga acestuia, beneficiind astfel prin asociere matematică de semnul minus “-“ …

     Hmmm !... Nu vi se pare niţel cam … tendenţios? Pun pariu că nu v-aţi gândit la asta, până acum! Oare de ce s-a procedat la o astfel de “aranjare”?...

     Oare nu cumva, se vrea, ca prin asociere matematică, să ni se inducă subtil (şi perfid), ideea că politicile de dreapta – care îi sprijină pe întreprinzători - sunt pozitive, şi că cele de stânga, care îi favorizează pe muncitori, pe ţărani şi pe toţi cei care nu fac parte din clasa întreprinzătorilor (şi care au primit denumirea generică de “proletariat”) - sunt negative?… 

     V-aţi prins?... Mişto, nu !..  Noi toţi cei care ne câştigăm pâinea în mod cinstit, muncind, suntem consideraţi nici mai mult, nici mai puţin decât: "O sumă de minusuri" !

Note Blog "Nostalgie despre bunul simt": * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu