de Remus Constantin Raclău
Lucrez, după cum bine știți, pe camion în Italia.
E un camion frigorific – o motrice (fără remorcă), cum zic italienii, cu trei axe și o capacitate de 15 tone sarcină utilă (marfă).
Zilele acestea noi nu stăm. N-avem cum !... Trebuie să transportăm alimente proaspete la supermarketuri pentru ca oamenii care stau disciplinați acasă, în izolare, să aibă de unde și cu ce se aproviziona, ca să treacă mai ușor peste ... asta .
Bineînțeles că avem măști, mănuși, dezinfectanți, chef de muncă, și ... acea doză de curaj nebunesc pe care ți-o dă sentimentul că faci ceva util semenilor tăi, mai ales în astfel de perioade ...
Am primit multe semnale de încurajare și respect de la dumneavoastră și asta ne dă aripi !...
Nici nu știți cât de mult înseamnă sprijinul vostru moral pentru noi. Ne dă forța, curajul și îndârjirea necesară pentru a ne arunca în valurile necunoscutului, pentru că din păcate, asta este acest virus - o necunoscută, perfidă și perversă, capabilă de cele mai josnice atacuri, în cele mai diverse și neașteptate moduri și locuri...
Nu-i bărbătesc, nu te înfruntă voinicește, nu-i ... uman ... E nevoie de un dram de nebunie și de multă credință ca să pleci la drum, dar știm că dacă nu o facem noi, cei pregătiți și cu experiența necesară, nu are nimeni sorți de izbândă să o facă... Trebuie, și o facem.
Dar să lăsăm ”politica” și să revenim la ”meandrele concretului” ...
Spuneam că lucrez în Italia ca șofer. Conduc un camion cu schimbător automat, ceea ce înseamnă că n-am grija ambreiajului și a schimbătorului, pentru simplul motiv că nu le am ...
Atunci când conduci ceva mai mult timp un camion, te adaptezi acelui camion :
- știi exact cum frânează, și deci când trebuie să frânezi în funcție de viteza și greutatea pe care o ai ;
- știi când trebuie să folosești ralentatorul (un fel de ajutor mecanic care te ajută să reduci viteza treptat, mai ales la coborârea pantelor accentuate atunci când ești plin de marfă, ca să nu îți ia foc frânele ;
- știi cum virează și deci când și cât trebuie să virezi ca să iei curba corect, tot în funcție de marfă (greutate, înalțime, stabilitate, inerție ...) și viteza cu care circuli ...
... Mă rog ..., cu timpul devii una cu camionul: subconștientul e programat să își creeze automatisme de acțiune, bazate pe experiențele precedente, adaptate la fiecare situație în parte, astfel încât să elibereze creierul de unele sarcini întâlnite foarte des ... După un timp, condusul devine intuitiv, aș îndrăzni să spun - chiar instinctual : ochii văd, subconștientul evaluează și ”transmite ordine” precise mâinilor și picioarelor, care acționează automat, fără a mai fi nevoie să se mai cupleze și creierul, care intră totuși în funcțiune (fiți fără grijă), ori de câte ori subconștientul evaluează o situație limită - de potențial pericol, sau inedită – ne-mai întâlnită, sau de o dificultate deosebită, spre extremă ...
E ..., ca să zic așa, ca și cum te-ai deplasa pe jos cu un rucsac în spate – ochii văd picioarele și restul, acționează ...
”Problema” e că în timpul liber îmi conduc mașina personală, care are schimbător clasic – măciulia aia clasică, pe care o învârtim ca pe un melesteu în ceaunul cu faina, după ce apăsăm pedala de ambreiaj – bineînțeles - ca să decuplăm motorul (Uaaaau !... Ce le mai știu !!!).
Deci la mașina personală am – ca mai toată lumea, dealtfel - trei pedale, nu două ca la camion, unde piciorul stâng ar putea pleca liniștit în concediu, dacă n-ar fi legat – în mod natural și firesc, prin toate cele necesare – de restul corpului ...
În schimb, la mașina mică nu am comenzile (manete, butoate, rotițe, etc ...) care sunt tipice camioanelor – ralentator, ridicarea celui de al treilea ax, tacograf, etc ...
Nu de puține ori mi s-a întâmplat să conduc mașina mea, dus pe gânduri (având cuplat de fapt ”pilotul subconștient”!) și la coborârea unei pante să bâjbâi cu mâna stângă pe sub volan, după ralentator, ori la plecarea de pe loc, cu mâna dreaptă, de partea cealaltă a volanului, după maneta de cuplare a sensului de mers (înainte sau înapoi), toate în zâmbetele ușor ironice, mult înțelegătoare ale ”asistenței” prezente cu mine în mașină, și care știa foarte bine ce, și mai ales de ce, se petrece !...
Azi dimineață am venit cu mașina mică la serviciu – schimbător, trei pedale, poziție joasă la volan ..., mai mare dragul !...
M-am urcat în camion – fără schimbător, două pedale, fără ambreiaj, poziție înaltă la volan, vizibilitate panoramică ..., și mai mare dragul ! Să tot pleci cu privirea pe coclauri, să te tot bucuri de peisaj !...
După ce am descărcat alimentele la Centrul de Distribuție al unui Supermercato de lângă Perugia, deci aproape de casă, am plecat de pe loc .
La prima intersecție, m-am oprit, am dat prioritate, și-am plecat de pe loc . Mi se părea că merg cam încet, și-am dat să schimb viteza, ca să-i dau mai multă vigoare motorului . Am dat ... Dar camionul ..., n-a luat !
N-a luat, că n-avea ce ..., pentru că intrat deja pe ”pilotul automat” al subconștientului inconștient, am tot dat cu mâna prin dreapta scaunului, după schimbător, dar ..., ia-l de unde nu-i !...
Subconștientul a intrat în colaps, și, după cum v-am spus deja că funcționează treaba în situații din acestea, a cerut disperat ajutor de urgență la creier !... Care, n-a avut nimic mai bun de făcut decât să izbucnească în râs !...
Și-am râs ..., și-am râs ..., băi, da’ ce-am mai rââââs !... Am râs de mine, ca prostul, de unul singur, în cabina camionului meu: ”Aha !... Caută, caută ..., dă din mână, dă ..., că chiar dacă nu găsești, dacă dai destul, poate-i crește și vreun schimbător ! Ha-ha-ha-ha !...” și dă-i iar râs ...
Am râs compulsiv, cu lacrimi, un râs eliberator !... Am râs cu o poftă cu care n-am mai râs demult, descărcând instant tot stresul acumulat în ultimele două săptămâni, datorită virusului, epidemiei, pandemiei și prostiei ... mele, de a sta lipit de televizor, radio și calculator, încărcându-mă astfel cu o infinită negativitate grea și apăsăptoare ... Plumb, plumb și iar plumb, cules în mod masochist din fake news-urile care au inundat în mod sadic și cinic internetul, din ce în ce mai mult, mai apăsător și mai greu de suportat, cu fiecare deschidere și vizionare a site-urilor de știri macabre și înspăimântătoare ... Treptat, treptat, râsul și-a epuizat energia, și într-un târziu, am încetat . Am încetat, dar am constatat cu bucurie că mă simțeam ușurat, liniștit, relaxat și mulțumit: nu mai ”aveam treabă” cu nimeni și cu nimic . Mă simțeam BINE !...
Zilele acestea noi nu stăm. N-avem cum !... Trebuie să transportăm alimente proaspete la supermarketuri pentru ca oamenii care stau disciplinați acasă, în izolare, să aibă de unde și cu ce se aproviziona, ca să treacă mai ușor peste ... asta .
Bineînțeles că avem măști, mănuși, dezinfectanți, chef de muncă, și ... acea doză de curaj nebunesc pe care ți-o dă sentimentul că faci ceva util semenilor tăi, mai ales în astfel de perioade ...
Am primit multe semnale de încurajare și respect de la dumneavoastră și asta ne dă aripi !...
Nici nu știți cât de mult înseamnă sprijinul vostru moral pentru noi. Ne dă forța, curajul și îndârjirea necesară pentru a ne arunca în valurile necunoscutului, pentru că din păcate, asta este acest virus - o necunoscută, perfidă și perversă, capabilă de cele mai josnice atacuri, în cele mai diverse și neașteptate moduri și locuri...
Nu-i bărbătesc, nu te înfruntă voinicește, nu-i ... uman ... E nevoie de un dram de nebunie și de multă credință ca să pleci la drum, dar știm că dacă nu o facem noi, cei pregătiți și cu experiența necesară, nu are nimeni sorți de izbândă să o facă... Trebuie, și o facem.
Dar să lăsăm ”politica” și să revenim la ”meandrele concretului” ...
Spuneam că lucrez în Italia ca șofer. Conduc un camion cu schimbător automat, ceea ce înseamnă că n-am grija ambreiajului și a schimbătorului, pentru simplul motiv că nu le am ...
Atunci când conduci ceva mai mult timp un camion, te adaptezi acelui camion :
- știi exact cum frânează, și deci când trebuie să frânezi în funcție de viteza și greutatea pe care o ai ;
- știi când trebuie să folosești ralentatorul (un fel de ajutor mecanic care te ajută să reduci viteza treptat, mai ales la coborârea pantelor accentuate atunci când ești plin de marfă, ca să nu îți ia foc frânele ;
- știi cum virează și deci când și cât trebuie să virezi ca să iei curba corect, tot în funcție de marfă (greutate, înalțime, stabilitate, inerție ...) și viteza cu care circuli ...
... Mă rog ..., cu timpul devii una cu camionul: subconștientul e programat să își creeze automatisme de acțiune, bazate pe experiențele precedente, adaptate la fiecare situație în parte, astfel încât să elibereze creierul de unele sarcini întâlnite foarte des ... După un timp, condusul devine intuitiv, aș îndrăzni să spun - chiar instinctual : ochii văd, subconștientul evaluează și ”transmite ordine” precise mâinilor și picioarelor, care acționează automat, fără a mai fi nevoie să se mai cupleze și creierul, care intră totuși în funcțiune (fiți fără grijă), ori de câte ori subconștientul evaluează o situație limită - de potențial pericol, sau inedită – ne-mai întâlnită, sau de o dificultate deosebită, spre extremă ...
E ..., ca să zic așa, ca și cum te-ai deplasa pe jos cu un rucsac în spate – ochii văd picioarele și restul, acționează ...
”Problema” e că în timpul liber îmi conduc mașina personală, care are schimbător clasic – măciulia aia clasică, pe care o învârtim ca pe un melesteu în ceaunul cu faina, după ce apăsăm pedala de ambreiaj – bineînțeles - ca să decuplăm motorul (Uaaaau !... Ce le mai știu !!!).
Deci la mașina personală am – ca mai toată lumea, dealtfel - trei pedale, nu două ca la camion, unde piciorul stâng ar putea pleca liniștit în concediu, dacă n-ar fi legat – în mod natural și firesc, prin toate cele necesare – de restul corpului ...
În schimb, la mașina mică nu am comenzile (manete, butoate, rotițe, etc ...) care sunt tipice camioanelor – ralentator, ridicarea celui de al treilea ax, tacograf, etc ...
Nu de puține ori mi s-a întâmplat să conduc mașina mea, dus pe gânduri (având cuplat de fapt ”pilotul subconștient”!) și la coborârea unei pante să bâjbâi cu mâna stângă pe sub volan, după ralentator, ori la plecarea de pe loc, cu mâna dreaptă, de partea cealaltă a volanului, după maneta de cuplare a sensului de mers (înainte sau înapoi), toate în zâmbetele ușor ironice, mult înțelegătoare ale ”asistenței” prezente cu mine în mașină, și care știa foarte bine ce, și mai ales de ce, se petrece !...
Azi dimineață am venit cu mașina mică la serviciu – schimbător, trei pedale, poziție joasă la volan ..., mai mare dragul !...
M-am urcat în camion – fără schimbător, două pedale, fără ambreiaj, poziție înaltă la volan, vizibilitate panoramică ..., și mai mare dragul ! Să tot pleci cu privirea pe coclauri, să te tot bucuri de peisaj !...
După ce am descărcat alimentele la Centrul de Distribuție al unui Supermercato de lângă Perugia, deci aproape de casă, am plecat de pe loc .
La prima intersecție, m-am oprit, am dat prioritate, și-am plecat de pe loc . Mi se părea că merg cam încet, și-am dat să schimb viteza, ca să-i dau mai multă vigoare motorului . Am dat ... Dar camionul ..., n-a luat !
N-a luat, că n-avea ce ..., pentru că intrat deja pe ”pilotul automat” al subconștientului inconștient, am tot dat cu mâna prin dreapta scaunului, după schimbător, dar ..., ia-l de unde nu-i !...
Subconștientul a intrat în colaps, și, după cum v-am spus deja că funcționează treaba în situații din acestea, a cerut disperat ajutor de urgență la creier !... Care, n-a avut nimic mai bun de făcut decât să izbucnească în râs !...
Și-am râs ..., și-am râs ..., băi, da’ ce-am mai rââââs !... Am râs de mine, ca prostul, de unul singur, în cabina camionului meu: ”Aha !... Caută, caută ..., dă din mână, dă ..., că chiar dacă nu găsești, dacă dai destul, poate-i crește și vreun schimbător ! Ha-ha-ha-ha !...” și dă-i iar râs ...
Am râs compulsiv, cu lacrimi, un râs eliberator !... Am râs cu o poftă cu care n-am mai râs demult, descărcând instant tot stresul acumulat în ultimele două săptămâni, datorită virusului, epidemiei, pandemiei și prostiei ... mele, de a sta lipit de televizor, radio și calculator, încărcându-mă astfel cu o infinită negativitate grea și apăsăptoare ... Plumb, plumb și iar plumb, cules în mod masochist din fake news-urile care au inundat în mod sadic și cinic internetul, din ce în ce mai mult, mai apăsător și mai greu de suportat, cu fiecare deschidere și vizionare a site-urilor de știri macabre și înspăimântătoare ... Treptat, treptat, râsul și-a epuizat energia, și într-un târziu, am încetat . Am încetat, dar am constatat cu bucurie că mă simțeam ușurat, liniștit, relaxat și mulțumit: nu mai ”aveam treabă” cu nimeni și cu nimic . Mă simțeam BINE !...
Și-am condus toată ziua cu această stare de bine, de vioiciune și de ușoară veselie: ”Brânza mă-sii, la urma urmei, viața e cum e !... Depinde de noi, dacă ”o vedem” ușoară și frumoasă, sau urâtă și apăsătoare !...
Și chiar nu contează cum ”ne văd” ceilalți, și de aia nici nu merită luați în seamă ! Contează doar cum te simți tu ! Vorba aia : ”decât bătrân, urât, sărac și bolnav, parcă tot e mai bine tânăr, frumos, bogat și sănătos!”
Totul ține de percepția fiecăruia!
Ceilalți ne pot vedea doar exteriorul, învelișul, suprafața - partea superficială a fiecăruia dintre noi . Și oricât ar fi de ageră o privire, rămâne totuși o privire superficială, care nu poate duce decât la ”o părere” superficială. Părere ... Cuvântul părere vine de la ”a părea” și poartă în el sămânța dubiului, a incertitudinii, a unei imagini care în lipsa substanței date de profunzimea nevăzută e ... volatilă !...
În schimb, noi ne vedem ”din interior”, din miezul profund al substanței. Doar noi știm cum ne simțim !... Da !... Pentru că, de fapt, noi nici nu ne vedem ..., noi (ne) simțim . Nici măcar psihologii sau psihiatrii nu știu – și tocmai de aia ne pun o droaie de intrebări - atunci când îi solicităm - ca să afle de la noi cum ne simțim. Și fiecare ”se vede” pe el însuși, așa cum se simte el, din interiorul lui. Și în asta constă de fapt cheia sănătății mintale și spirituale a unui om, cheia fericirii și a bine-stării fiecăruia dintre noi, în capacitatea noastră de a ne ”sonda, citi și interpreta” corect esența interioară – sufletul !...
Și cine poate ști mai bine decât mine, cine sunt și cum sunt eu ?
Eu știu cel mai bine cum sunt eu, și mă cunosc bine, pentru că ”stau cu mine” permanent – non stop – de când m-am născut, și până acum. Și nu mă interesează ”părerile” altora despre mine, care sunt oricum superficiale, întrucât aceștia nu pot vedea decât ceea ce sunt ei capabili să înțeleagă din ceea ce văd ei la suprafața mea, sau doar atât cât sunt eu dispus să le dezvălui din interiorul meu.
De aceea se spune că atunci când un om vorbește despre un alt om, vorbește de fapt despre sine, proiectându-și propria substanță, spre suprafața celuilalt, în mod subconștient, fapt prin care se trădează pe sine, arătându-și adevărata față ...
Relaxați-vă !...
Haideți că vă ajut eu să vă eliberați de greutăți, invitându-vă să vă descătușați !... Surâdeți ..., zâmbiți ..., râdeți ..., îndrăzniți să hohotiți ! Râsul este viață !...
TRĂIȚI-VĂ VIAȚA !...
Accesați link-urile .Vizionare plăcută !...
https://www.youtube.com/watch?v=1qFzu2RjG5I
https://www.youtube.com/watch?v=jJi4FOvgSC4
https://www.youtube.com/watch?v=9BAEJyuReWQ&t=5s
https://www.youtube.com/watch?v=YS_ZIwitBaQ&list=RDYS_ZIwitBaQ&start_radio=1&t=40
* Pentru că ideea de bun simț nu e a mea și nu-i a voastră, Ci a strămoșilor mei, Și a strămoșilor - strămoșilor mei, Din veacul vecilor !...
