Lucrez ca șofer de camion pe rute interne în Italia .
Am lucrat fără întrerupere, de la începutul pandemiei, în ciuda tuturor restricțiilor !
Firma la care lucrez e specializată în transportul de produse alimentare care necesită condiții stricte de temperatură controlată. Deci alimente proaspete . Dacă ne oprim noi, în câteva zile se oprește viața ...
Nu facem nimic deosebit. Facem ceea ce am invățat și știm, și ceea ce-am făcut dintotdeauna de la luarea permisului și al certificatului de calificate (Atestatul - în România ; CQC – Carta Qualifica Conducente - în Italia)
În fața riscului, avem un grad de expunere moderat .
Suntem expuși ceva mai mult decât sunt cei izolați în casele lor, dar incomparabil mai puțin decât persoanele care vin în contact direct cu bolnavii – personalul medical, personalul de pe ambulanțe, cei din centrele de izolare și carantina, etc ...
În mod normal și obiectiv, până și membrii forțelor de ordine sunt mai expuși decât noi, întrucât nu se știe niciodată cu cine au de a face și care este gradul acestora de sănătate sau contagiozitate !
În ciuda faptului că circul mult, până în prezent sunt perfect sănătos .
Și Îi Mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta ! M-a păzit și M-a ajutat să mă păzesc și singur !
Da dar am stat in cabină ...
În timpul săptămânii viața mea, a noastră, a tuturor șoferilor de aprovizionare cu alimente și cu toate cele strict trebuincioase traiului, se desfășoară strict în cabină !...
De la începutul pandemiei și al restricțiilor n-am intrat în nici un bar, restaurant, arie de serviciu ..., nimic. Deși mai nou, după relaxarea parțială de pe 4 Mai, unele sunt deschise și servesc cafea (doar în pahare de unică folosință).
La unele dintre chestiile pe care o să vi le dezvălui în cele ce urmează, domnișoarele și puritanii or să cam strâmbe din nas ... Treaba lor !... Eu oricum o să vi le spun, pentru că tot ceea ce spun e purul adevăr și e o dură realitate . Și vi le spun eu, căci nu vi le spune nimeni și n-aș vrea să trăiți cu impresia, că marfa de pa rafturile supermarketurilor a ajuns acolo prin ... teleportare !
Nu !... E acolo, pentru că niște OAMENI, se ocupă de treaba asta !... Niște oameni care deseori, în anumite perioade ale zilei și ale săptămânii, au o viață ... de rahat !... (rahat la figurat, adică din ăla care e total neindicat a se folosi la cozonac !)
La începutul Pandemiei a fost dur de tot ... Nebunie totală, stress total, frică difuză și generalizată. Efectul?...
TOTUL ÎNCHIS ...
Nici la WC nu aveai unde să mergi !... Și totuși chiar și nouă ni se întâmplă să mâncăm (zilnic și chiar de mai multe ori, în funcție de timp, de orarul de conducere, de regulamentul european de conducere și de ... oportunități... Și dacă mănânci, e clar că ai și digestie și inevitabil ai și ... deșeuri ”bio” de eliminat, căci anumite chestii, organismul nostru refuză să le asimileze ... Săracele roți de camion, câte au văzut și suportat ele !... Ehei !...
Și nu numai roțile, dar și ”împrejurimile imediate ale camionului !...
Cele mai ”vânate” locuri din parcări sunt de regulă cele de la margine, cele care îți oferă (măcar) un petec de verde, dacă nu pentru peisaj, cel puțin pentru o scurtă dar absolut necesară utilitate: dacă nu sunt deschise toaletele din ariile de serviciu, sau parcări, ce faci? Stai să-ți explodeze mațul ?... Nu !... Te dai frumos (și repede) jos, cauți un ...dos , ceva, un loc în care să nu te vadă lumea și ... scapi de ... stress !...
”Che schiiifo” !..., or să zică italienii ! ”Ce scârbooooos” !..., or să zică ai noștri !...
Da!... E și schifoso și scârboso (sic), dar e absolut inevitabil ... Pentru că suntem oameni și oamenii (unii) sunt ființe biologic funcționale , și dacă în mod normal avem la dispoziție utilitățile necesare, în vremuri de criză, trebuie să ne descurcăm și noi cum putem, fiecare după cum îl duce mintea și ... sufletul, conștiința !...
Diferența între oamenii aflați la strâmtoare o face omenia ... Vă dați seama cum ar arăta parcările dacă n-am fi cu adevărat ”oameni” ?... Și mai ales, vă dați seama cum ar mirosi ?...
Și tocmai de aia, pentru că suntem oameni, cărora, da, le funcționează metabolismul, dar și bunul simț (nu la toți, să nu exagerăm, că nu suntem nici pe departe o categorie de sfinți, ba dimpotrivă, și pe unii i-aș bate personal cu parul sau măcar cu biciul), tocmai de aia, ziceam, ne dăm jos cu punga ... O suflecăm și îi facem un ”colăcel, ca să stea pe loc și sa facă un fel de baraj (hai că vă închipuiți și singuri pentru ce!) și încercăm ... să-i nimerim centrul !...
După care punem și hârtia igienic-folosită, tot acolo, apoi desfacem ”colăcelul” (de preferință fără a ne murdări unghiile și fără a-i împrăștia pe jos conținutul, o strângem la ”gură” (cu respirația blocată – se înțelege) îi facem un nod și o ducem discret la tomberon (coșul de gunoi, pubelă, etc.).
Sunteți surprinși ?... Mă mir !... Cum? N-ați știut că suntem oameni? Hmmm!... Asta e ... Omul, cât trăiește învață, și niciodată nu e prea târziu să mai înveți și să mai afli căte ceva !...
Și asta nu-i nimic, dar mă mănâncă ... tastele, să vă întreb:
”Ați stat vreodată în coadă, pe autostradă? (Bine ..., cei din țară au avut mai rar ”oportunitatea” asta, dar oricum, eu îmi fac datoria și vă întreb pe toți.)
Și continui: ”Vi s-a întâmplat vreodată ca atunci când stați în coadă, să ”vă pălească” ? (la pântecaraie, mă refer!)
Și dacă, ”DA”, cum ați făcut ?...
Acuma, na ..., dacă ești pe banda întâi, e ... relativ simplu: tragi pe banda de urgență, cobori și ... rezolvi problema în lateralul mașinii, cei din autoturisme beneficiind oarecum și de o anumită intimitate (extra-familială) deschizând ambele uși și improvizând astfel un fel de cabină de toaletă, cam incomodă olfactiv și vizual pentru ocupanții propriei mașini, dar ..., asta e! Membrii familiei tale te mai și suportă, la nevoie ! Că de aia se cheamă familie !...
Dar ce te faci atunci când ești pe banda a doua, și coada nu se mișcă ?... Atunci când, împotriva tuturor dorințelor tale, dar în perfectă concordanță cu legile naturii și ale lui Murphy, se mișcă doar ... metabolismul . Și te ... inghesuie ! Ei, aud? Ce faci ?...
Bun, dacă sunteți (din nou) în autoturism, și mai sunteți și cu alți conducatoriu auto în mașină, e (relativ) simplu, trece altul la volan, ”pălitul, înghesuitul, sau tăiatul” își ia ”lumea în cap” și merge în căutarea unui ”loc curat, de ... arat și semănat”!... Și dacă se mișcă coada, nu-i nimic, șoferul rămas, duce mașina pe banda întâi, cerând colaborarea celorlalte mașini din coadă, și ... îl așteaptă pe cel devenit între timp ”cel mai fericit dintre pământeni”!...
Dar imaginați-vă că i se întâmplă chestia asta unui camionagiu, surprins de coadă pe banda a doua ... V-ați prins?...
Dacă nu v-ați prins, vă zic eu: ”E NAȘPA”!...
N-ai cum să tragi pe banda întâi căci coada e stagnantă, și de regulă, când te oprești în coadă, nu prea se lasă loc de manevre, ci te așezi disciplinat cu botul (mașinii) în fundul (mașinii) celui de dinaintea ta . La o distanță rezonabilă, dar oricum insuficientă pentru manevre. Gândiți-vă că TIR-ul e lung, da?...
Și nici n-ai cum să părăsești camionul și ”să-ți iei lumea în cap” în căutarea ”Paradisului” terestru ... Nu poți lăsa camionul pe banda a doua și să pleci, pentru chestia care te constrânge să o faci e ... de durată, și dacă între timp se mișcă coada, fără camionul tău ..., ai cam rămas fără permis !... Iar la noi asta înseamnă ca ai rămas fără salariu pe durata suspendării, iar familia ta a rămas fără o susținere financiară pe aceeași perioadă, pedepsită pe nedrtept, pentru că tu ești un tip sănătos și cu o digestie perfect funcțională ...
Și-atunci ..., ”îți bagi picioarele” și ... te descurci! Pui mâna pe pungă, și-i faci guleraș prin suflecare, tragi perdelele, deschizi trapa de deasupra și (măcar un pic) un gemuleț lateral, ca să faci curent, te descalți și ... te descurci cum poți ... la bord !...(în dubă n-ai cum să mergi decât dacă nu ai alimente ... și cu condiția să ai o sfoară, o curea, ceva, cu care să tragi oblonul după tine ... de dinăuntru).
Și dacă pornește coada între timp, cel puțin ești acolo ..., te grăbești, comunici ..., mă rog ..., ai cât de cât situația sub control (eventual, dându-te de gol! Lumea înțelege și compătimește cu tine în situații din acestea limită).
Apoi, fiecare dintre noi, camionagiii, avem sub camion câte un rezervor cu apă, și săpun lichid, pentru nevoi igienice personale, în caz de lipsă a utilităților staționare.
Abia după vreo două săptămâni de la izbucnirea carantinei, la protestele și presiunile ultimative ale sindicatelor șoferești, s-au deschis toaletele și spațiile pentru igiena personală de la benzinăriile din ariile de serviciu, și lucrurile au revenit, să zicem, cât de cât la ”normal”: masca pe nas, mănuși de unică folosință și poți să mergi să ... te răcorești .
În rest, nu ne plângem. E meseria noastră și o facem (de regulă) cu plăcere (cu mici excepții ocazionale, când ești împins de necesități logistice să conduci sub presiunea timpului impus de orarele strânse de descărcare, totul în limita siguranței personale și publice, bineînțeles, sau când dai, în anumite locuri de (ne)oameni care au impresia că le ești dator cu ceva – impresia lor - că îți sunt superiori, sau care s-au născut cu fundul în sus și au rămas așa !).
Avem la bord cam tot ceea ce ne trebuie pentru a fi autonomi o buna perioadă de timp. Avem pat (unii chiar două, suprapuse), ne facem cumpărăturile, avem apă, frigider, telefon, laptop, televizor (unii chiar cu antenă satelit), apoi avem mici dar utile spații de depozitare în cabină pentru lucrurile personale, hrană și schimburi, avem ”bucătărie de campanie”, cu aragaz, tacâmuri, oale, crătiți, căni, și tot arsenalul și instrumentarul necesar pentru a ne găti singuri și a ne igieniza ”bucătăria” și pe noi personal.
Viața noastră se desfăsoară în doi metri pătrați și este dovada clară și de netăgăduit, că nevoile imediate ale omului, nu sunt atât de ample, pe cât ne îndeamnă consumerismul să credem ! Și facem viața asta pe durata a zeci de ani !
Avem colegi cu camioanele ”pe comunitate”, care fac transport internațional în toată Europa, și nu numai, fiind plecați de acasă cu lunile ... Și nu se plâng ... E meseria lor. Și-au asumat-o și chiar dacă le-a fost greu la început și chiar dacă încă le mai este (cu unele treburi nu te poți acomoda nici în zece vieți) departe de familii, cu copiii care cresc fără ei, cu neveste care îți trăiesc viața, fiecare după propria conștiință (ați înțeles desigur la ce mă refer), cu riscurile intemperiilor, ale traficului, unde întâlnești fel de fel de oameni și neoameni, cu fel de fel de concepții, abilitați și apucături, cu probleme tehnice și cu ... tot tacâmul ...
Unii, foarte mulți, au divorțat, alții o hârâie așa tot înainte, dar să știți că nu e ușor, și că meseria asta nu e pentru oricine. De multe ori acasă ni se reproșează că ”ne-am căsătorit cu camionul” !... N-are cum, să se întâmple una ca asta, dintr-un motiv foarte simplu: ”camionul” e un substantiv comun ... masculin ! Poate că dacă s-ar fi numit cumva ”camioană”, cine știe !...
De când cu pandemia asta, s-a întors lumea cu ... roțile în sus !
Mergem la încărcări sau descărcări, în fel de fel de locuri. Unde fiecare a înțeles și interpretat în felul său regulile și conceptele de ”distanțare socială” de igienă și prevenire, în funcție de persoana care i le-a transmis, de cea care a fixat regulile și care a conceput normele de comportament în firmă, pe perioada epidemiei, de modul în care au înțeles ei personal, și mai ales de atitudinea adoptată de fiecare persoană în parte, față de toate restricțiile și constrângerile acestea !...
...
Va urma ...
* Pentru că ideea de bun simț nu e a mea și nu-i a voastră, Ci a strămoșilor mei, Și a strămoșilor - strămoșilor mei, Din veacul vecilor !...
În fața riscului, avem un grad de expunere moderat .
Suntem expuși ceva mai mult decât sunt cei izolați în casele lor, dar incomparabil mai puțin decât persoanele care vin în contact direct cu bolnavii – personalul medical, personalul de pe ambulanțe, cei din centrele de izolare și carantina, etc ...
În mod normal și obiectiv, până și membrii forțelor de ordine sunt mai expuși decât noi, întrucât nu se știe niciodată cu cine au de a face și care este gradul acestora de sănătate sau contagiozitate !
În ciuda faptului că circul mult, până în prezent sunt perfect sănătos .
Și Îi Mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta ! M-a păzit și M-a ajutat să mă păzesc și singur !
Da dar am stat in cabină ...
În timpul săptămânii viața mea, a noastră, a tuturor șoferilor de aprovizionare cu alimente și cu toate cele strict trebuincioase traiului, se desfășoară strict în cabină !...
De la începutul pandemiei și al restricțiilor n-am intrat în nici un bar, restaurant, arie de serviciu ..., nimic. Deși mai nou, după relaxarea parțială de pe 4 Mai, unele sunt deschise și servesc cafea (doar în pahare de unică folosință).
La unele dintre chestiile pe care o să vi le dezvălui în cele ce urmează, domnișoarele și puritanii or să cam strâmbe din nas ... Treaba lor !... Eu oricum o să vi le spun, pentru că tot ceea ce spun e purul adevăr și e o dură realitate . Și vi le spun eu, căci nu vi le spune nimeni și n-aș vrea să trăiți cu impresia, că marfa de pa rafturile supermarketurilor a ajuns acolo prin ... teleportare !
Nu !... E acolo, pentru că niște OAMENI, se ocupă de treaba asta !... Niște oameni care deseori, în anumite perioade ale zilei și ale săptămânii, au o viață ... de rahat !... (rahat la figurat, adică din ăla care e total neindicat a se folosi la cozonac !)
La începutul Pandemiei a fost dur de tot ... Nebunie totală, stress total, frică difuză și generalizată. Efectul?...
TOTUL ÎNCHIS ...
Nici la WC nu aveai unde să mergi !... Și totuși chiar și nouă ni se întâmplă să mâncăm (zilnic și chiar de mai multe ori, în funcție de timp, de orarul de conducere, de regulamentul european de conducere și de ... oportunități... Și dacă mănânci, e clar că ai și digestie și inevitabil ai și ... deșeuri ”bio” de eliminat, căci anumite chestii, organismul nostru refuză să le asimileze ... Săracele roți de camion, câte au văzut și suportat ele !... Ehei !...
Și nu numai roțile, dar și ”împrejurimile imediate ale camionului !...
Cele mai ”vânate” locuri din parcări sunt de regulă cele de la margine, cele care îți oferă (măcar) un petec de verde, dacă nu pentru peisaj, cel puțin pentru o scurtă dar absolut necesară utilitate: dacă nu sunt deschise toaletele din ariile de serviciu, sau parcări, ce faci? Stai să-ți explodeze mațul ?... Nu !... Te dai frumos (și repede) jos, cauți un ...dos , ceva, un loc în care să nu te vadă lumea și ... scapi de ... stress !...
”Che schiiifo” !..., or să zică italienii ! ”Ce scârbooooos” !..., or să zică ai noștri !...
Da!... E și schifoso și scârboso (sic), dar e absolut inevitabil ... Pentru că suntem oameni și oamenii (unii) sunt ființe biologic funcționale , și dacă în mod normal avem la dispoziție utilitățile necesare, în vremuri de criză, trebuie să ne descurcăm și noi cum putem, fiecare după cum îl duce mintea și ... sufletul, conștiința !...
Diferența între oamenii aflați la strâmtoare o face omenia ... Vă dați seama cum ar arăta parcările dacă n-am fi cu adevărat ”oameni” ?... Și mai ales, vă dați seama cum ar mirosi ?...
Și tocmai de aia, pentru că suntem oameni, cărora, da, le funcționează metabolismul, dar și bunul simț (nu la toți, să nu exagerăm, că nu suntem nici pe departe o categorie de sfinți, ba dimpotrivă, și pe unii i-aș bate personal cu parul sau măcar cu biciul), tocmai de aia, ziceam, ne dăm jos cu punga ... O suflecăm și îi facem un ”colăcel, ca să stea pe loc și sa facă un fel de baraj (hai că vă închipuiți și singuri pentru ce!) și încercăm ... să-i nimerim centrul !...
După care punem și hârtia igienic-folosită, tot acolo, apoi desfacem ”colăcelul” (de preferință fără a ne murdări unghiile și fără a-i împrăștia pe jos conținutul, o strângem la ”gură” (cu respirația blocată – se înțelege) îi facem un nod și o ducem discret la tomberon (coșul de gunoi, pubelă, etc.).
Sunteți surprinși ?... Mă mir !... Cum? N-ați știut că suntem oameni? Hmmm!... Asta e ... Omul, cât trăiește învață, și niciodată nu e prea târziu să mai înveți și să mai afli căte ceva !...
Și asta nu-i nimic, dar mă mănâncă ... tastele, să vă întreb:
”Ați stat vreodată în coadă, pe autostradă? (Bine ..., cei din țară au avut mai rar ”oportunitatea” asta, dar oricum, eu îmi fac datoria și vă întreb pe toți.)
Și continui: ”Vi s-a întâmplat vreodată ca atunci când stați în coadă, să ”vă pălească” ? (la pântecaraie, mă refer!)
Și dacă, ”DA”, cum ați făcut ?...
Acuma, na ..., dacă ești pe banda întâi, e ... relativ simplu: tragi pe banda de urgență, cobori și ... rezolvi problema în lateralul mașinii, cei din autoturisme beneficiind oarecum și de o anumită intimitate (extra-familială) deschizând ambele uși și improvizând astfel un fel de cabină de toaletă, cam incomodă olfactiv și vizual pentru ocupanții propriei mașini, dar ..., asta e! Membrii familiei tale te mai și suportă, la nevoie ! Că de aia se cheamă familie !...
Dar ce te faci atunci când ești pe banda a doua, și coada nu se mișcă ?... Atunci când, împotriva tuturor dorințelor tale, dar în perfectă concordanță cu legile naturii și ale lui Murphy, se mișcă doar ... metabolismul . Și te ... inghesuie ! Ei, aud? Ce faci ?...
Bun, dacă sunteți (din nou) în autoturism, și mai sunteți și cu alți conducatoriu auto în mașină, e (relativ) simplu, trece altul la volan, ”pălitul, înghesuitul, sau tăiatul” își ia ”lumea în cap” și merge în căutarea unui ”loc curat, de ... arat și semănat”!... Și dacă se mișcă coada, nu-i nimic, șoferul rămas, duce mașina pe banda întâi, cerând colaborarea celorlalte mașini din coadă, și ... îl așteaptă pe cel devenit între timp ”cel mai fericit dintre pământeni”!...
Dar imaginați-vă că i se întâmplă chestia asta unui camionagiu, surprins de coadă pe banda a doua ... V-ați prins?...
Dacă nu v-ați prins, vă zic eu: ”E NAȘPA”!...
N-ai cum să tragi pe banda întâi căci coada e stagnantă, și de regulă, când te oprești în coadă, nu prea se lasă loc de manevre, ci te așezi disciplinat cu botul (mașinii) în fundul (mașinii) celui de dinaintea ta . La o distanță rezonabilă, dar oricum insuficientă pentru manevre. Gândiți-vă că TIR-ul e lung, da?...
Și nici n-ai cum să părăsești camionul și ”să-ți iei lumea în cap” în căutarea ”Paradisului” terestru ... Nu poți lăsa camionul pe banda a doua și să pleci, pentru chestia care te constrânge să o faci e ... de durată, și dacă între timp se mișcă coada, fără camionul tău ..., ai cam rămas fără permis !... Iar la noi asta înseamnă ca ai rămas fără salariu pe durata suspendării, iar familia ta a rămas fără o susținere financiară pe aceeași perioadă, pedepsită pe nedrtept, pentru că tu ești un tip sănătos și cu o digestie perfect funcțională ...
Și-atunci ..., ”îți bagi picioarele” și ... te descurci! Pui mâna pe pungă, și-i faci guleraș prin suflecare, tragi perdelele, deschizi trapa de deasupra și (măcar un pic) un gemuleț lateral, ca să faci curent, te descalți și ... te descurci cum poți ... la bord !...(în dubă n-ai cum să mergi decât dacă nu ai alimente ... și cu condiția să ai o sfoară, o curea, ceva, cu care să tragi oblonul după tine ... de dinăuntru).
Și dacă pornește coada între timp, cel puțin ești acolo ..., te grăbești, comunici ..., mă rog ..., ai cât de cât situația sub control (eventual, dându-te de gol! Lumea înțelege și compătimește cu tine în situații din acestea limită).
Apoi, fiecare dintre noi, camionagiii, avem sub camion câte un rezervor cu apă, și săpun lichid, pentru nevoi igienice personale, în caz de lipsă a utilităților staționare.
Abia după vreo două săptămâni de la izbucnirea carantinei, la protestele și presiunile ultimative ale sindicatelor șoferești, s-au deschis toaletele și spațiile pentru igiena personală de la benzinăriile din ariile de serviciu, și lucrurile au revenit, să zicem, cât de cât la ”normal”: masca pe nas, mănuși de unică folosință și poți să mergi să ... te răcorești .
În rest, nu ne plângem. E meseria noastră și o facem (de regulă) cu plăcere (cu mici excepții ocazionale, când ești împins de necesități logistice să conduci sub presiunea timpului impus de orarele strânse de descărcare, totul în limita siguranței personale și publice, bineînțeles, sau când dai, în anumite locuri de (ne)oameni care au impresia că le ești dator cu ceva – impresia lor - că îți sunt superiori, sau care s-au născut cu fundul în sus și au rămas așa !).
Avem la bord cam tot ceea ce ne trebuie pentru a fi autonomi o buna perioadă de timp. Avem pat (unii chiar două, suprapuse), ne facem cumpărăturile, avem apă, frigider, telefon, laptop, televizor (unii chiar cu antenă satelit), apoi avem mici dar utile spații de depozitare în cabină pentru lucrurile personale, hrană și schimburi, avem ”bucătărie de campanie”, cu aragaz, tacâmuri, oale, crătiți, căni, și tot arsenalul și instrumentarul necesar pentru a ne găti singuri și a ne igieniza ”bucătăria” și pe noi personal.
Viața noastră se desfăsoară în doi metri pătrați și este dovada clară și de netăgăduit, că nevoile imediate ale omului, nu sunt atât de ample, pe cât ne îndeamnă consumerismul să credem ! Și facem viața asta pe durata a zeci de ani !
Avem colegi cu camioanele ”pe comunitate”, care fac transport internațional în toată Europa, și nu numai, fiind plecați de acasă cu lunile ... Și nu se plâng ... E meseria lor. Și-au asumat-o și chiar dacă le-a fost greu la început și chiar dacă încă le mai este (cu unele treburi nu te poți acomoda nici în zece vieți) departe de familii, cu copiii care cresc fără ei, cu neveste care îți trăiesc viața, fiecare după propria conștiință (ați înțeles desigur la ce mă refer), cu riscurile intemperiilor, ale traficului, unde întâlnești fel de fel de oameni și neoameni, cu fel de fel de concepții, abilitați și apucături, cu probleme tehnice și cu ... tot tacâmul ...
Unii, foarte mulți, au divorțat, alții o hârâie așa tot înainte, dar să știți că nu e ușor, și că meseria asta nu e pentru oricine. De multe ori acasă ni se reproșează că ”ne-am căsătorit cu camionul” !... N-are cum, să se întâmple una ca asta, dintr-un motiv foarte simplu: ”camionul” e un substantiv comun ... masculin ! Poate că dacă s-ar fi numit cumva ”camioană”, cine știe !...
De când cu pandemia asta, s-a întors lumea cu ... roțile în sus !
Mergem la încărcări sau descărcări, în fel de fel de locuri. Unde fiecare a înțeles și interpretat în felul său regulile și conceptele de ”distanțare socială” de igienă și prevenire, în funcție de persoana care i le-a transmis, de cea care a fixat regulile și care a conceput normele de comportament în firmă, pe perioada epidemiei, de modul în care au înțeles ei personal, și mai ales de atitudinea adoptată de fiecare persoană în parte, față de toate restricțiile și constrângerile acestea !...
...
Va urma ...
* Pentru că ideea de bun simț nu e a mea și nu-i a voastră, Ci a strămoșilor mei, Și a strămoșilor - strămoșilor mei, Din veacul vecilor !...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu