“Mişcarea Pentru Bunul Simţ – în Şcoală”

    Proiect:

                   

    Acest proiect este în esenţă extrem de simplu în plan teoretic! În plan practic însă, avem o mică problemă: dacă omul a reuşit performanţa tehnologică de a modela cele mai dure materiale (lemnul, piatra, oţelul şi chiar diamantul), în mod normal nu are probleme de ordin tehnic nici în a modela “hardul” omului, făcut din carne, sânge şi oase, care au o consistenţă materială incomparabil mai moale. Chirurgii şi ortopezii se pricep de minune la asta. Problema apare însă la modelarea “softului”, a voinţei omului, a funcţionării materiei cenuşii, care deşi este cea mai moale (creierul a trebuit să fie protejat de cutia craniană), este şi cea mai rezistentă la intervenţiile externe.    Soluţia?

                               Modelarea prin convingere!...

                Şi la asta se pricep de minune distinşii noştri profesori!

Şansele noastre se numesc: educaţia, instruirea, respectul, disciplina, inteligenţa.

Concret:

    Proiectul a fost conceput în ideea de a crea un spaţiu de schimb informaţional liber, dedicat în special cadrelor didactice, de la toate nivelurile şi constă în crearea unui site organizat ca o platformă de studiu/bază de date, destinată documentării, schimbului de experienţă, informării şi dezbaterilor on-line, stratificată pe cinci mari zone de

 acces:

„Zona A” - un spaţiu public cu acces liber pentru orice vizitator;

„Zona B” - spaţii cu acces reglementat - rezervate cadrelor didactice pe categorii

                   de apartenenţa: învăţământ preşcolar, primar, gimnazial, şcoli de arte şi

                   meserii, liceal şi universitar, acestea având posibilitatea de a se constitui

                   în grupuri, pe categorii de unităţi de învăţământ şi specializări didactice;

„Zona C” - spaţii cu acces reglementat - destinate studenţilor, în special asociaţiilor

                   de studenţi din cadrul facultăţilor de psiho-sociologie, pedagogie,

                   filozofie şi drept, din principalele centre universitare din ţară;

„Zona D” - spaţii destinate celorlalte persoane direct interesate: părinţi, elevi,

                   angajatori, societatea civilă;

„Zona E” – spaţiu comun pentru comunicări, informări şi dezbateri inter-zonale:

                   pentru utilizatorii înscrişi într-una din spaţiile zonelor „B-C-D”.

    Acestor cinci zone de acces li se vor adăuga două spaţii:

                   1. Spaţiul pentru comunicate şi răspunsuri la sesizări din partea

                       autorităţilor;

                   2. Spaţiu destinat semnalării de nereguli şi anomalii.

    Accesul utilizatorilor în zonele B, C, sau D, se va face după ce aceştia vor subscrie condiţiilor protocolului de funcţionare şi utilizare a platformei; în urma subscrierii vor primi un cont de utilizator, cu nume şi parolă de acces în spaţiul destinat categoriei de apartenenţă şi în spaţiile comune, înscrierea ca membru implicând respectarea eticii stabilite de iniţiatori. Persoanele acceptate pe platformă vor avea posibilitatea să comunice direct unii cu alţii sau cu administratorii prin mesaje individuale şi confidenţiale, fiecare membru având la dispoziţie o căsuţa poştală proprie.

    Utilizatorii vor putea publica sub nume propriu sau sub pseudonim, articole conţinând reflecţii, analize, studii, editoriale, eseuri, opinii proprii, sugestii şi reclamaţii şi vor putea face comentarii la articolele publicate de alţi membri utilizatori.

    Forumurile închise (specifice fiecărei categorii de utilizatori) vor fi gestionate de către coordonatorii de grup, (acces restricţionat), utilizatorii cadre didactice, studenţi şi elevi, ce vor subscrie condiţiilor protocolului vor trebui să se înregistreze cu numele, funcţia şi unitatea de învăţământ reale şi vor putea beneficia (la cerere) pe platformă de două identităţi, una reală şi alta conspirată sub pseudonim, pentru stimularea prezentării de articole, teme, sesizări şi reclamaţii, fără teamă de repercusiuni.

    Administratorii sistemului se angajează să protejeze dreptul la anonimat al utilizatorilor şi să nu dezvăluie identitatea reală a persoanelor sub pseudonim, membrii având posibilitatea de a publica simultan, atât sub numele real cât şi sub pseudonim, la libera lor alegere.

    Postările sunt de două tipuri, „Subiect nou” şi „Răspunsuri” la subiecte, articolele prezentate având la dispoziţie trei opţiuni diferite de confidenţialitate:

1.      „Subiect profesional”, publicat şi vizibil exclusiv în zona profesională de apartenenţă, (B, C, sau D), fiind destinat doar colegilor „de breaslă”;

2.      „Subiect didactic”, destinat tuturor utilizatorilor înscrişi pe platformă (zonele B+C+D), publicat în zona de apartenenţă şi vizibil inclusiv în „Zona E”, spaţiul comun;

3.      „Subiect deschis”, publicat în zona de apartenenţă şi vizibil inclusiv în zonele „A”, (zona vizitatorilor ocazionali) şi „E”.

Obiectivele Generale

    „Mişcarea Pentru Bunul Simţ în Şcoală” este o platformă on-line independentă, apolitică, ne-sindicală şi ne-patronală.
    Platforma forumurilor este deschisă tuturor cetăţenilor români de toate orizonturile sociale şi etnice, interesate de bunul mers al şcolii româneşti, concepută în ideea de a oferi persoanelor implicate în procesul de învăţământ si beneficiarilor acestuia, un spaţiu public de informare profesională şi cetăţenească necenzurat şi ne-manipulat.

     Platforma este un spaţiu virtual propice semnalării problemelor legate de abuzuri, stări conflictuale, violenţă, indecenţă, hărţuire de orice fel, corupţie, consum de alcool, tutun, sau droguri în spaţiile şcolare, copiere la examene, cumpărări de note şi de diplome, sau pentru semnalarea condiţiilor improprii desfăşurării procesului de învăţământ.

    Utilizatorii vor putea publica sub protecţia anonimatului inclusiv dovezi audio-video care vor fi transmise autorităţilor competente în combaterea acestora.

    Pentru a evita transformarea platformei într-o „revistă de can-can”, semnalele prezentate în spaţiul special destinat acestora nu vor fi vizibile niciunei secţiuni, fiind destinate analizei unui grup specializat şi redirecţionate spre cercetare şi rezolvare organelor competente.

  

    Scopul principal este acela de a crea punţi de legătură între diversele categorii de cadre didactice şi beneficiarii sistemului de învăţământ, pentru ca în urma acestor contacte să rezulte o îmbunătăţire substanţială a climatului de lucru pentru cei de la catedră şi de studiu pentru cei din bănci.

Relaţia cu autorităţile

    Plecând de la ideea că vrem cu toţii binele învăţământului, relaţia cu autorităţile va fi una de colaborare. „MPBS - în şcoală” pune la dispoziţia autorităţilor un spaţiu rezervat acestora în exclusivitate, pentru comunicate şi răspunsuri la sesizările venite de pe platformă. La cererea petentului acest răspuns poate fi confidenţial şi direcţionat de către administratori în căsuţa poştală a acestuia.

    Pentru a avea certitudinea autenticităţii sursei, aceste comunicate vor parveni prin purtători de cuvânt special acreditaţi în acest sens.

Relaţia cu sindicatele,

    Sindicatele din învăţământ sunt organizate pe trepte de învăţământ şi pe unităţi şcolare. Relaţia cu acestea va fi una complementară, platforma propunându-şi să sprijine şi să faciliteze comunicarea dintre cadrele didactice şi sindicatele de la toate nivelurile prin punerea la dispoziţie a unui spaţiu on-line comun.

    Menţionăm că proiectul nostru va fi un factor de sprijin şi nu unul concurent în relaţia cu sindicatele.

Relatia cu angajatorii

    Şcoala va trebui să redeschidă relaţia cu lumea practică, cu societatea activă, reprezentată de angajatorii din economie (atât din sectorul de stat cât şi din cel privat) şi de cei din administraţia publică,  ca beneficiari direcţi ai sistemului de învăţământ. Aceştia au posibilitatea să se constituie în grupuri şi să se exprime atât în cadrul secţiunilor rezervate lor în “Zona - D”, cât şi în “Zona – E”. În urma acestor discuţii se are în vedere adaptarea, atât a programei şcolare, cât şi a ofertei şi structurii sistemului de învăţământ, la cerinţele pieţei forţei de muncă.

     

Relaţia cu cadrele didactice

    „MPBS - în şcoală” se doreşte a fi un un spaţiu de schimb informaţional liber, un instrument de comunicare între cadrele didactice, atât pe orizontală, intre profesorii aflaţi pe aceeaşi treaptă de învăţământ, cât şi pe verticală, între diferitele forme şi niveluri în care este organizat sistemul de învăţământ.

    Platforma se vrea înainte de toate un instrument profesional la dispoziţia cadrelor didactice. În acest sens vom organiza în colaborare cu sindicatele, cu mediile universitare de specialitate şi cu profesionişti practicanţi (pe bază de voluntariat), o reţea de asistenţă şi consultanţă juridică, psihologică, sociologică, pedagogică, medicală şi de orice altă natură vor apărea solicitări, gratuită, întrucât suntem conştienţi de necesitatea unui astfel de demers dar şi de greutăţile materiale pe care le suportă persoanele care activează în sistemul de învăţământ.

    Este foarte important să înţelegem cu toţii că trebuie mai întâi să-i educăm pe educatori, să le redăm demnitatea şi entuziasmul, pregătind „terenul” din câmpul lor de activitate. Când spun "educatori" mă gândesc la toate acele persoane, care prin natura meseriei sau activităţilor zilnice au rol de transmitere de cunoştinţe către populaţie: educatoare (educatori), învăţători, profesori, la toate nivelurile, instructori, pedagogi, etc. Sunt primele persoane lovite (material şi spiritual) de actuala stare de degradare a relaţiilor inter-umane şi primele dispuse la "a lua măsuri" de însănătoşire a climatului din zona lor de activitate. Va trebui să le redăm acestora speranţa, demnitatea şi respectul de care se bucurau în perioada interbelică; va trebui să-i înarmăm cu tot ceea ce este necesar (legislativ, material şi ştiinţific) pentru a se face din nou ascultaţi şi respectaţi. Sunt râuri de scris şi de discutat pe această temă!

    Am prevăzut implicarea mediilor universitare, deoarece acestea sunt singurele cu competenţe reale în materie de educare a educatorilor. Delegaţii din mediul universitar, vor avea rolul principal de a facilita introducerea unor norme în învăţământul mediu şi mai în adâncime, în gimnazii şi în şcolile primare şi chiar în învăţământul preşcolar, care să prevadă pregătirea specifică în acest sens a cadrelor didactice din fiecare ciclu de învăţământ.

    De asemenea vor avea rolul de a contribui la susţinerea (printr-o argumentare corespunzătoare), a introducerii în programele şcolare a unor obiecte de studiu care să pregătească tinerii pentru viaţa lor socială, care îi pot ajuta pe copii noştri să înţeleagă cum este organizată şi cum funcţionează societatea umană: educaţie cetăţenească, comunicarea şi relaţiile interumane, structura societăţii umane, existenţa şi funcţionarea organismelor democraţiei, rolul diviziunii sociale a muncii, etc., materii de studiu care le pot facilita acestora integrarea în societate şi alegerea unui drum corect către succesul în viaţă.

Relaţia cu Părinţii

    Marea majoritate a părinţilor sunt conştienţi de importanţa unei bune educaţii şi a unei pregătiri profesionale şi ştiinţifice de calitate pentru copiii lor. Muncind din greu, plătindu-şi regulat şi cinstit taxele şi impozitele, au tot dreptul să pretindă un serviciu de învăţământ de calitate şi eficient, desfăşurat în unităţi şcolare care să ofere condiţii optime de studiu şi un ambient pe măsură.

    Problemele apar acolo unde anumiţi părinţi încep să „exagereze cu dragostea” pentru fiii lor, făcând intervenţii la cadrele didactice şi alterând procesul de învăţământ, prin solicitarea nejustificată de note mari, de a închide ochii la fenomenul de copiere la examene (vezi protestele faţă de prezenţa camerelor de luat vederi de la Bacalaureatul de anul acesta), de toleranţă faţă de actele de indisciplină, aroganţă, tupeu şi obrăznicie a „sfintelor odoare” ale domniilor lor, pe care le consideră „de neatins”, pentru că, vezi Doamne, copilul „nu trebuie stresat”...

    Prin intermediul „MPBS - în şcoală” vom încerca să fim mediatori imparţiali intre educatori şi părinţii educaţilor, temperând şi unei părţi şi celeilalte, tendinţele de abuz.

    Ambele părţi vor trebui să înţeleagă că sunt parteneri sociali egali în rang şi în drepturi, că şi unii şi alţii îşi plătesc regulat impozitele şi drept urmare ambele tabere au dreptul la respect şi la un climat de lucru şi studiu sănătos şi armonios.

Reguli fundamentale:- Mesajele cu caracter rasist, xenofob, şovin, antisemit, sexual, sau publicitar sunt proscrise şi vor fi sistematic şterse (în funcţie de repetitivitate contul utilizatorului va fi blocat temporar sau şters cu restricţii definitive de participare);
- Subiectele deschise trebuie să conţină un minim de informaţii;

- Ultrajul la adresa celorlalţi utilizatori este interzis;
- Semnalarea mesajelor indezirabile este necesară (cu explicaţii detaliate).
Notă: Utilizatorii care vor încălca regulile fundamentale vor fi avertizaţi de către staff şi în caz de reiterare, vor fi excluşi pe o perioadă limitată sau definitiv.

„Consiliul de Coordonare” al „Mişcării Pentru Bunul Simţ” va stabili şi atribui prerogative de administrare şi moderare a platformei, a zonelor şi spaţiilor componente, pe criterii precise, unor membri utilizatori în baza unor criterii de competenţă şi notorietate, care vor fi stabilite ulterior.

   

    Sperăm să reuşim în acest mod să dăm posibilitatea şcolii româneşti de a-şi crea singură “anticorpii” necesari eliminării din sistem a “viruşilor” care-i afectează funcţionarea şi a factorilor care îi generează, precum şi adaptarea ofertei educaţionale la cerinţele societăţii în general şi a pieţei forţei de muncă, în particular!

Sfarsit !

Optional:

                                     Context si motivatie

    Un popor este ca o apă curgătoare: cineva care stă pe margine poate să-i admire scurgerea liniştită pe valea istoriei, adunând de la izvoare şi până la vărsare, substanţe dătătoare de viaţă; poate să-i admire limpezimea, să-i vadă dedesubturile, să-şi alunge setea cu apa-i curată şi să-şi astâmpere foamea cu vieţuitoarele ce freamătă înlăuntrul ei.

    Dar dacă apa e învolburată şi tulbure, râul nu mai are farmec: nimeni nu admiră o apă murdară, nimeni nu are curaj să o bea, nimeni nu intră să se îmbăieze de frică să nu fie tras la fund de cine ştie ce, nimeni nu pescuieşte într-un râu poluat, iar pe marginile lui nu cresc decât bălării...

    În acest caz, responsabilii cu calitatea apei trebuie să ia măsuri. E greu şi foarte costisitor să cureţi o apă deja contaminată şi atunci cea mai utilă soluţie este să porneşti în sus, pe firul apei, către izvoare, pentru a descoperi cauza contaminării şi a proceda urgent la eliminarea acesteia, pentru că este mult mai uşor să previi decât să vindeci.

        De regulă mai toate apele sunt curate la izvoare şi curg aşa până la un moment dat când încep să cadă gunoaie într-însa, în mod accidental sau voit şi dacă nimeni nu se sesizează, apa continuă să acumuleze mizerii şi gunoaie, până devine o apă moartă...

    La fel e şi cu popoarele. La “izvoare” sunt mai toate curate: oamenii lor se nasc cu o zestre genetică şi culturală valoroasă şi sănătoasă şi cresc acumulând cunoştinţe folositoare vieţii, până când, în mod accidental, din nebăgare de seamă ori din incompetenţă, sau voit, prin implicarea unor minţi bolnave ori interesate, aceste cunoştinţe, acumulate peste zestrea genetică, încep să fie poluate şi contaminate cu mizerii de tot felul...

    În acest caz, responsabilii cu calitatea vieţii unui popor trebuie să ia măsuri!

    E greu şi în anumite cazuri chiar imposibil, să reeduci şi să corectezi erorile sau lacunele din educaţia unei persoane, mai ales după o anumită vârstă: “calul bătrân greu îl înveţi să tragă la plug”! Cel mai bine ar fi fost ca educaţia acestei persoane să se fi făcut în mod corespunzător încă de la început, pe toată durata vieţii sale şi ca factorii responsabili să-şi fi făcut datoria, luând măsurile ce se impuneau la timpul cuvenit...

    Să mergem dară, la izvoare! La izvoarele vieţii fiecăruia dintre noi...

    Ne-am născut din dragoste. Părinţii ne-au crescut cu dragoste şi timp de şapte ani, dar şi după, au încercat să ne transmită cât mai bine tot ceea ce ştiau ei, tot ceea ce au acumulat mai de preţ pentru a ne face viaţa mai uşoară şi mai frumoasă.

   Apoi am mers la grădiniţă, la şcoală, la liceu şi unii dintre noi chiar şi la facultate, locuri în care cadre didactice specializate ne-au transmis cu şi din dragoste pentru meseria lor şi pentru tânăra generaţie, tot ceea ce au ştiut ei că este necesar să ştim, completându-ne educaţia celor şapte ani de acasă cu elemente noi, utile în viaţă şi în societate.

    Bine, bine, veţi zice! Şi-atunci de unde atâta ură? De unde atâta nesimţire? De unde atâta nepăsare, atâta violenţă, subcultură, răutate, de ce atâtea crime, furturi, ţepe, violuri şi înşelăciuni? De unde atâta sete de alcool, de ţigări şi mai nou, de droguri?

    Trăind într-o stare de extremă iritare şi nervozitate, cu stări depresive alternând la limita patologicului cu cele de surescitare, contemporanii noştri şi-au pierdut complet încrederea în autorităţi. Oamenii au devenit suspicioşi, invidioşi, orgolioşi şi egoişti. Poporul este divizat. Poporul este înrăit. Poporul şi-a pierdut coeziunea şi mai ales, poporul şi-a pierdut încrederea în forţele proprii, devenind insensibil la orice propunere de schimbare. A devenit o masă inertă; frunze risipite de vânt prin toată lumea!...

    Trist este faptul că dialogul nu mai este posibil. Fiecare susţine că este deţinătorul adevărului absolut şi se comportă ca atare. Dar cel mai periculos şi mai pervers efect este acela al discreditării organismelor statului cumulat cu o disoluţie catastrofală a autorităţii acestora, ceea ce poate duce în final la HAOS şi la ANARHIE...

     Ceva nu este în regulă CU NOI! Ceva nu este în regulă LA NOI!...

Cu siguranţă, nu! Şi dacă vom pleca, spre cercetare “pe firul apei către izvoare”, vom avea o mulţime de surprize neplăcute...

   Mulţi dintre subiecţi par a se fi născut din eroare şi crescuţi cu ură, că unicele valori transmise de părinţi prin urlete şi fixate cu scatoalce, ar fi fost nevoia de sex, de alcool şi de tutun, credinţa că unicul mod de a face rost de bani este înşelătoria şi că unicul mod în care te poţi face “respectat” este prin forţa pumnilor...

    Apoi, la grădiniţe, şcoli şi licee, vom găsi, din păcate, multe cadre didactice, plictisite, demotivate prin salarii inadecvate şi materiale didactice inexistente, insuficiente sau de proastă calitate, a căror întreagă pedagogie s-a dus pe apa sâmbetei în faţa tupeului şi obrăzniciei unor elevi răsfăţaţi şi protejaţi necondiţionat de părinţi îmbogăţiţi peste noapte în mod dubios. Profesori care par a veni la şcoală plini de lehamite datorită lipsei de respect, a atmosferei ostile din clase, timoraţi de lipsa de protecţie şi de sprijin din partea autorităţilor... Rezultatele de la ultimele “Bacalaureate” sunt edificatoare în acest sens!

    În ultimul timp până şi cadrele didactice universitare se plâng de calitatea factorului uman care le ajunge pe mână, de slaba pregătire teoretică, de lipsa de cultură, civilizaţie şi perspectivă a unora dintre noii studenţi, plini de fiţe, tupeu şi bani... Şi unicul lor mod de a se refula este descărcarea nervilor prin reproşuri adresate profesorilor din ciclul preuniversitar, fără ca între cele două categorii să existe un dialog sincer şi deschis!...

    În faţa tuturor acestor neajunsuri, ministerul de resort se declară neputincios prin lipsa de resurse financiare, iar sindicatele se lupta cu morile de vânt înfruntând o reforma fără de sfârşit şi fără de orizont!

    Trebuie avut în vedere faptul că, după părerea mea, orice reformă s-ar pregăti în România, oricât de valoroasă ar fi ea, oricât de nobile i-ar fi idealurile şi oricât de folositoare ar fi pentru creşterea bunăstării în rândurile populaţiei, fără o pregătire corespunzătoare a acesteia din punct de vedere al capacităţii oamenilor de a o înţelege, de a o accepta şi de a o susţine, ar avea aceeaşi soartă ca aceea a unei seminţe de calitate cultivată cu grijă... în deşert!...

                              Bun, şi atunci? Ce-i de făcut?

    Luând act de acutizarea fragmentării societăţii româneşti, din zilele noastre, atât pe orizontală cât mai ales pe verticală, datorate unei barbarizări induse şi orchestrate în mod inconştient prin toate mijloacele de comunicare în masă, pe fondul unei educaţii din ce în ce mai superficiale şi ineficiente, mi-am luat inima în dinţi şi de dragul copiilor noştri, al viitorului lor şi al nepoţilor, vă propun cu toată modestia iniţierea unui proiect de însănătoşire a climatului de studiu din şcolile de toate gradele.

Proiectul meu se numeşte:

                   “Mişcarea Pentru Bunul Simţ – în Şcoală”

    „MPBS” militează pentru o schimbarea de atitudine a fiecărui cetăţean, care să vină din interiorul acestuia şi abia după aceea se va putea pretinde această schimbare celor din jur şi autorităţilor.

    Pentru a reuşi să producem o schimbare reală, după dovedirea necesităţii acesteia, este absolut necesară crearea unei alianţe de susţinători, bine organizată, coordonată şi condusă, într-o adevărată „coaliţie a schimbării”, la care să participe toate persoanele interesate de îmbunătăţirea climatului educaţional din şcolile româneşti: cadre didactice, părinţi, elevi, societatea civilă, autorităţi.

    Prin "Mişcarea Pentru Bunul Simţ" vrem să facem un prim pas în această direcţie, subliniind spre înţelegerea tuturor, importanţa muncii de educaţie a individului uman şi a inoculării în conştiinţa acestuia a adevăratelor valori ale omenirii.

Arta Conversaţiei1. Nu folosi vreun cuvânt jignitor, nici nu fă vreo nedreptate vreunei persoane. [Homer]
2. Nu-ţi pierde timpul conversând despre subiecte care nu duc la descoperirea adevărului şi deci nu sunt folositoare omenirii. [Cicero]
3. Nu accepta un lucru necunoscut fără să-ţi dedici timp şi efort să studiezi cu atenţie dovezile legate de acela. [Cicero]
4. Nu corecta partenerilor de conversaţie greşeli gramaticale, de pronunţare, sau provincialisme. [Marcus Aurelius]
5. Fii modest, nu fă parada de cunoştinţele tale enciclopedice. [Marcus Aurelius]
6. Nu-ţi fă partenerii de conversaţie să se simtă inferiori ţie. [Marcus Aurelius]
7. Nu aborda subiecte care pe ceilalţi nu-i interesează.
8. Nu critica vreo soluţie dată de un altul decât dacă tu eşti gata să-i prezinţi lui o altă soluţie mai bună.
9. În orice afirmaţie pe care o faci, chiar dacă eşti "foarte sigur" că ea este corectă, foloseşte Principiul incertitudinii lui "Heisenberg".

Şansele noastre se numesc: educaţia, instruirea, respectul, disciplina, inteligenţa.

P.S.

       Daca credeti ca merita, recomandati aceasta lectura si prietenilor dumneavoastra, dupa binecunoscutul model:  
              "CITESTE si DA-L MAI DEPARTE"

Regulamentul grupului “Tribuna Bunului Simţ” de pe Facebook

 

CAPITOLUL 1. Generalităţi

Art. 0. Prezentul regulament este un colaj din mai multe regulamente prezente pe forumurile on-line şi este susceptibil de a fi îmbunătăţit. Sugestiile în acest sens sunt binevenite.

Art. 1. Acesta este un grup constituit pentru “a construi” şi nu pentru “a demola”.

Art. 2. Grupul "Tribuna Bunului Simţ" (TBS), este un forum de discuţii iniţiat şi administrat de “Mişcarea Pentru Bunul Simţ” (MBS), pe o temă precisă: relaţiile inter-umane; cu o finalitate precisă: îmbunătăţirea lor.

Art. 3. "Mişcarea Pentru Bunul Simţ" este o mişcare independentă şi apolitică. Drept urmare „MBS” îşi va subordona toate luările de poziţie şi acţiunile, exclusiv însănătoşirii şi normalizării relaţiilor dintre toate componentele şi membrii societăţii româneşti, lăsând la latitudinea fiecărei grupări sau persoane, libera opţiune a orientării sale politice, faţă de care ne declarăm, în mod democratic, tot respectul şi absoluta echidistanţă.

 Art. 4. „MBS” va milita pentru o schimbarea de atitudine a fiecărui cetăţean, care să vină din interiorul acestuia. Să schimbăm tipul re relaţii din societate, plecând mai întâi de la noi înşine şi abia după aceea să pretindem această schimbare celor din jurul nostru şi autorităţilor.

În consecinţă vă rugăm să ţineţi cont de aceste prime patru reguli fundamentale în toate luările dumneavoastră de poziţie pe acest forum...

CAPITOLUL 2. Reclame, surse, editare, postare
Art. 5. Fără reclame.

Postarea mesajelor publicitare de orice fel pe forum, sau trimiterea lor în mod direct membrilor grupului prin intermediul mesageriei personale, este interzisă.
Art. 6. Precizaţi sursele.

Dacă folosiţi o informaţie preluată de undeva, vă rugăm să precizaţi sursa. Pentru citatele mai lungi vă rugăm să folosiţi un link către adresa respectivă.
Art. 7. Majuscule.Nu scrieţi cu majuscule! Dacă doriţi să accentuaţi un anumit mesaj încercaţi să o faceţi prin idei şi argumentare şi nu prin utilizarea majusculelor, care în limbajul on-line înseamnă “A STRIGA LA CEILALŢI MEMBRI AI FORUMULUI”!
Art. 8. Grafia mesajelor şi stilizareaVă rugăm să nu folosiţi limbajul de tip chat: sh, tz, k, etc. De asemenea, vă rugăm să nu abuzaţi de folosirea emoticoanelor şi nici de elementele de stilizare a mesajelor: bold, italic, culori etc.

Art. 9. Nu postaţi dubluri.

Nu postaţi la "foc automat" fără a aştepta răspunsuri sau reacţii, (fără a participa la o discuție). Nu postaţi de 4-5 ori la rând același subiect, acelaşi mesaj sau din aceeași sursă. Va fi considerată ca fiind o atitudine agresivă.

Postările care vorbesc despre probleme actuale sunt bune. Postările care sugerează soluții sunt şi mai bune. Postările care susțin, argumentat, soluții sunt cele mai bune!

CAPITOLUL 3. Limbaj, atitudine, stări conflictuale, sancţiuni.

Art. 9. Limbajul folosit

Vă rugăm să nu folosiţi injurii, ameninţări, remarci obscene, rasiste, homofobe sau ameninţătoare.

Ultrajul la adresa celorlalţi utilizatori este interzis. 

Art. 10. Atitudine

 În toate postările lor, membrii grupului vor manifesta respect pentru opiniile celorlalţi.

Vă rugăm să nu fiţi agresivi sau violenţi faţă de ceilalţi membrii ai forumului.

Evitaţi să manifeste opinii care incită la ură, violenţă, rasism etc.
Participaţi la discuţii, nu la conflicte.

Mesajele cu caracter rasist, xenofob, şovin, antisemit, sexual, sau antinaţional sunt interzise.
Nu lansaţi atacuri la persoană, respectaţi-le celorlalţi dreptul la propriile opinii şi credinţe, chiar şi atunci când sunt diferite de ale dumneavoastră. Comentaţi ideile nu persoanele care le emit şi rezistaţi tentaţiei de a-i ataca pe autorii mesajelor cu care nu sunteţi de acord.
Art. 11. Probleme cu un alt membruDacă aveţi probleme cu un alt membru al forumului, vă rugăm să încercaţi mai întâi se le rezolvaţi prin intermediul mesajelor personale. Dacă încercarea eşuează, trimiteţi-i unui moderator reclamaţia dumneavoastră.
Puteţi raporta moderatorilor şi mesajele/discuţiile care vi se par ofensatoare sau deplasate, prin mesaj privat. - Semnalarea mesajelor indezirabile este necesară (cu explicaţii detaliate).
Art. 12. Probleme cu moderarea
Dacă aveţi probleme cu moderatorul, rezolvaţi problema folosind mesaje private.

CAPITOLUL 4. Teme abordate, drepturi, obligaţii, sancţiuni.

Art. 13.  Fiecare membru al grupului are acces la informaţii sau la informare gratuită în cadrul blogurilor:

          http://miscareapentrubunsimt.blogspot.com 

                   http://rareco-tribunabunuluisimt.blogspot.com

Art. 14. Fiecare membru poate posta cu respectarea dispoziţiilor prezentului regulament orice subiect care prezintă relevanţă pentru mai binele societăţii româneşti. Poate fi expusă orice opinie compatibilă cu bunul simţ.

Membrii grupului nu vor putea modifica documentele sau albumele fotografice din grup.

De evitat postările care nu conduc la o discuție; critica de dragul criticii este inutilă. Încercaţi să oferiţi şi soluţii atunci când criticaţi sau să prezentaţi critici la care să cereţi soluţii (deschidere de temă).

În orice dezbatere, discuţiile trebuie să se limiteze la date şi argumente care sunt concludente în rezolvarea problemei ce face obiectul dezbaterii.

Art. 15. Toţi membrii grupului au drepturi şi obligaţii egale.

Art. 16. Înainte de excludere, membrul cu comportament contrar acestui Regulament va primi un avertisment. Pentru injurii, limbaj ofensator şi modificare de documente sau albume fotografice fără acordul administratorilor, membrii vor fi excluşi automat din grup.

Art. 17. Se recomandă asumarea identităţii reale, fără pseudonime sau supranume. Utilizatorii care folosesc identităţi multiple sau împrumută nickname-ul altui membru, vor fi interzişi pe Forum.

Art. 18. Sancţiuni.

Orice atitudine contrarie prezentului regulament va fi sancţionată prompt de primul administrator căruia îi este adusă la cunoştinţă sau care ia cunoştinţă de acest lucru. Sancţiunea maximă este excluderea din grup. 

CAPITOLUL 5. Principii de dialog.

În abordarea temelor şi în luările dumneavoastră de poziţie vă rugăm să respectaţi următoarele principii, extrase din: „A”, „B”, „C”.

A. „Arta Conversaţiei”:

1. Nu folosi vreun cuvânt jignitor, nici nu fă vreo nedreptate vreunei persoane. [Homer]
2. Nu-ţi pierde timpul conversând despre subiecte care nu duc la descoperirea adevărului şi deci nu sunt folositoare omenirii. [Cicero]
3. Nu accepta un lucru necunoscut fără să-ţi dedici timp şi efort să studiezi cu atenţie dovezile legate de acela. [Cicero]
4. Nu corecta partenerilor de conversaţie greşeli gramaticale, de pronunţare, sau provincialisme. [Marcus Aurelius]
5. Fii modest, nu fă parada de cunoştinţele tale enciclopedice. [Marcus Aurelius]
6. Nu-ţi fă partenerii de conversaţie să se simtă inferiori ţie. [Marcus Aurelius]
7. Nu aborda subiecte care pe ceilalţi nu-i interesează.
8. Nu critica vreo soluţie dată de un altul decât dacă tu eşti gata să-i prezinţi lui o altă soluţie mai bună.
9. În orice afirmaţie pe care o faci, chiar dacă eşti "foarte sigur" că ea este corectă, foloseşte Principiul incertitudinii lui "Heisenberg".

B. REGULILE DIALOGULUI CIVILIZAT

                        (Stabilite de Universitatea OXFORD în 1890

           În orice polemică ştiinţifică, socială sau politică, discuţia trebuie să se rezume la schimbul de idei şi numai la acele idei care au contingenţă cu problema respectivă;

           Părţile aflate în polemică folosesc drept argument fie teorii ştiinţifice, fie fapte concrete din realitate care sunt relevante în ceea ce priveşte problema discutată;

           Părţile nu au dreptul să aducă în discuţie caracterul, temperamentul sau trecutul adversarului, deoarece acestea nu confirmă validitatea ideilor pe care le susţin;

           Părţile nu au dreptul să pună în discuţie motivele care determină atitudinea ideatică a adversarului, deoarece aceasta abate discuţia de la problema în sine;

           Etichetarea adversarului prin menţionarea şcolii de gândire, clasei sociale, organizaţiei profesionale sau partidului politic din care acesta face parte constituie o încălcare a regulilor polemicii şi dezvăluie slăbiciunea lipsei de argumente.

            În orice polemică purtată civilizat contează numai argumentele invocate de adversar ca individ şi nu ca membru al unei şcoli sau organizaţii.  

             Numai forţa de convingere a argumentelor şi baza acestora sprijină opinia exprimată, iar nu ideologia în numele căreia este abordat punctul de vedere.

           Nu ai dreptate pentru că eşti un gânditor materialist, patron sau muncitor, ci dacă argumentele sunt convingătoare sau nu

                                           Şi

C. Reguli pentru un dialog civilizat Forum „Bacău On-line”

                                http://bacăul.ro/forum/viewtopic.php?t=246

1. Cine merge drept, nu cade niciodată.

2. Cea mai bună minciuna e adevărul.

3. Nu răspunde la provocări; cel mult poţi folosi fraza: "da şi tu ai dreptate, numai că...".

4. A răspunde la jigniri şi provocări înseamnă a deschide "Cutia Pandorrei ", înseamnă a răspunde la manipulare.

5. Nu există duşmani ci doar principii greşite. Degeaba îl criticăm azi pe Boc; mâine va veni în locul lui un alt "Boc" şi ce am rezolvat? Regulile greşite ale societăţii sunt cele care permit lipsa răspunderii şi care favorizează CORUPŢIA. Acestea ar trebui schimbate în primul rând şi apoi oamenii care le pun sau nu în practică.

6. Unitatea e forţa, adevărul e sabia. "Nu-i da săracului un peşte ci o undiţă şi învaţă-l să o folosească". Sunt zeci de forumuri pe net şi accesarea lor poate genera o forţă teribilă, cu condiţia de a se respecta regulile de mai sus.

7. Învaţă de la adversar! În luptă foloseşte puterea adversarului şi schimbă forţa atacului acestuia în direcţia dorită de tine - vezi principiile din artele marţiale.

8. Nu îţi vei învinge niciodată adversarul dacă nu îl respecţi – principiu fair play din sport. Respectă acest principiu şi nu toţi adversarii îţi vor rămâne adversari; unii îţi vor deveni prieteni de nădejde. Adu-ţi aminte că cel mai adesea noi suntem proprii noştri duşmani.

9. Dacă vrei să învingi, învinge-te pe tine însuţi şi la nevoie învaţă să faci pasul înapoi: încearcă să ţii cont de regula de la punctul 5; nici tu nu eşti ocolit de greşeală.

Despre “Bunul simt”

de Remus Constantin Raclău

A fost odata...

Nu am gasit nicaieri o definitie a bunului simt. Si asta, probabil, pentru ca bunul simt este un concept prea vast pentru a putea fi enuntat in mod clar si concis.

De-a lungul evolutiei sale, societatea umana a stabilit o serie de reguli absolut necesare pentru o buna convietuire intre membrii sai. Aceste reguli au fost si sunt modificate si adaptate periodic in functie de stadiul de evolutie al societatii.

O incercare reusita de a aduna toate regulile de convietuire dintr-o societate sanatoasa, a facut-o marele nostru Anton Pann, care prin pildele reunite in “Povestea Vorbei” a reusit sa exprime un adevarat cod al bunului simt pentru poporul roman din timpurile acelea.

Regulile de convietuire pot fi de diverse tipuri: de la cele scrise, adunate in legi, regulamente si coduri,pana la cele transmise oral din generatie in generatie, reprezentate de traditiile si obiceiurile locului (sau “ale pamantului”).
“Cate bordeie, atatea obiceie”- se spunea candva. Tradus in limbajul zilelor noastre, asta ar insemna ca fiecare tara are legile ei; fiecare regiune are traditiile ei; fiecare localitate are cutumele ei si ca fiecare familie isi pastreaza obiceiurile sale.

Bunul simt s-ar putea defini ca fiind atitudinea de a respecta regulile de convietuire.

Sarcina de a veghea la respectarea regulilor este si ea impartita. In timp ce regulile cuprinse in legi, la nivel national, sunt supravegheate de organisme specializate ale statului, care aplica sanctiunile prevazute pentru fiecare tip de incalcari, de la cele de tip material pana la cele privative de libertate, in acelasi timp, traditiile, cutumele si obiceiurile la nivel local, sunt pazite cu strasnicie de toti membrii comunitatilor respective, care aplica pedeapsa crunta a blamului colectiv, a rusinii aruncate asupra nefericitului, care duce la marginalizarea lui, sau in cazurile extreme chiar la alungarea lui din sanul comunitatii.

Chiar si modul in care sunt privite regulile difera in functie de marimea comunitatii.
“Unde-i lege, nu-i tocmeala”- zice vorba. Adica, datorita faptului ca legile sunt impuse de catre o majoritate, la nivel national, odata aprobate prin vot, ele devin obligatorii si trebuiesc respectate de catre toti, indiferent de parerile lor personale, mai ales de teama sanctiunilor prevazute de acestea.

In schimb, legile nescrise ale comunitatilor locale, fie ele mai mari sau mai mici, se bazeaza pe acceptarea lor benevola si unanima, cu constiinta faptului ca respectarea acestor reguli de-a lungul timpului a adus bunastarea si linistea comunitatii. Se vorbeste de: “asa se face; asa se cuvine; si asa-i frumos”..., iar celor ce nu se supun de bunavoie li se pune “eticheta”, si i se aduce aminte de aceasta eticheta cu orice ocazie ca “sa-i crape obrazul de rusine!...”
Cam asa au decurs lucrurile pe meleagurile noastre din timpuri imemorabile.


P.S.
 Daca credeti ca merita, recomandati aceasta lectura si prietenilor dumneavoastra, dupa binecunoscutul model:
                                          "CITESTE si DA-L MAI DEPARTE"

Invatamantul Romanesc - 2

Comparatie Romania - Italia.

Autor: Raclău Remus Constantin

Urmare a articolului: http://nostalgiepentrubunulsimt.blogspot.it/2011/07/invatamantul-romanesc-paralel-cu.html

    Venind in occident cu toata familia, am avut ocazia sa comparam pe viu sistemul romanesc si cel italian. Precizez inca de la inceput ca italienii sunt foarte critici in general, cu toata lumea si pe toate temele. Si desi sunt recunoscuti ca fiind extrem de narcisisti sunt foarte critici ei insisi, cu modul in care se face educatia, cu atitudinea noilor generatii  fata de studiu si mai putin cu sistemul de educatie si invatamant din Italia.

    Spuneam ca la noi se face prea multa carte de dragul cartii, punandu-se un prea mare accent pe latura teoretiei stiintifice in detrimentul laturii practice.

    Dar  la ce bun ca tinerii nostri bat pe toata lumea oriunde se prezinta la vreun concurs sau la vreo olimpiada stiintifica internationala, daca nu suntem in stare sa le oferim un loc de munca in tara in care sa-si experimenteze si sa-si puna practic in valoare cunostintele teoretice.

    Ne laudam cu un numar imens de diplome de licenta urmate mai toate de cate un master, dar nu suntem in stare sa facem  proiecte la nivelul cerintelor de finantare ale UE. Ni se spune permanent: aveti multe de facut in tara, enorm de multe; veniti cu proiecte viabile si va dam bani. Astia, ori sunt cinici, ori sunt smecheri! Ei stiu foarte bine ca, pe de o parte nu avem persoane capabile sa faca proiecte finantabile si pe de alta parte, ca putinele persoane care vor veni cu proiecte care ar indeplini aceste exigente obiective de finantare se vor impotmoli in mocirla birocratiei sugatoare de spagi, guvernata de eterna mizerabila fraza : …dar mie ce-mi iese?  

    Am fost socat sa aflu de la conationalii nostri ce lucreaza in domeniul constructiilor din italia, ca meseriasii originari din aceasta tara care pun gresie pe pardoseli, „nu sunt capabili” sa puna faianta pe pereti. Fiecare s-a specializat intr-o anumita faza de lucru si nu se baga unde nu-i fierbe oala. In schimb fiecare dintre cele doua categorii fac o arta din meseria lor, fiind in stare sa puna placile la comanda clientului in mod perfect, chiar si pe o suprafata in valuri daca este nevoie, cu un simt estetic si cu o calitate impecabila!

    In timp ce la italieni se face o pregatire a elevilor pe meserii precise, mergandu-se pana la specializarea lor chiar si pe faze de lucru, deci pe o plaja relativ ingusta, oferind acestora posibilitatea acumularii reale de deprinderi teoretice si practice, la noi pregatirea profesionala, acolo unde mai exista, se face in mod prea generic. La sfarsitul ciclului scolar, tanarul muncitor italian, stie si este in stare sa faca o meserie precisa, si in consecinta poate merge fara frica pentru a sustine o proba de lucru pe o anumita specializare, dupa care poate incepe sa-si castige paine imediat, in timp ce , la noi, tanarul posesor de un certificat de calificare de genul ”Muncitor constructor”, are habar (teoretic) de cate putin din toate; stie cam cum se face, ceea ce face necesar, ca la angajare sa aiba nevoie de un stagiu de practica, de ucenicie, pentru a face fata in mod real exigentelor actuale dintr-o industrie, din ce in ce mai avansata tehnologic, aspect contraproductiv, atat pentru angajat cat si pentru angajator.

    Concluzia:

 „ Invatamantul tehnic romanesc la nivelul mediu, este unul de tip cultura tehnica generala, pregatind muncitori care se pricep cam la toate, dar nu exceleaza in nimic, dupa o mentalitate care pare sa nu fi avansat mai deloc, fata de perioada hei-rupista a industrializarii fortate a economiei romanesti din anii cincizeci, cand practicantii muncilor patriotico-voluntare, erau invitati sa puna umarul acolo unde era nevoie.”

    In zilele noastre, cand progresul tehnico-stiintific cunoaste dezvoltari uluitoare, cand noile tehnologii ne inunda din toate partile,  este imperios necesara o diviziune a invatamantului tehnic pe calificari din ce in ce mai specializate. Facand o comparatie vizuala, daca pana acum muncitorul roman era specialist in „trunchiul” de copac, acum e absolut necesara specializarea sa in „ramuri” si chiar in „frunze”!

    In Italia invatamantul mediu superior incepe din clasa a noua si este structurat pe doua niveluri: institute tehnice si licee, cu o durata de studiu de 5 ani.

    Structura anului scolar este oarecum similara cu cea din Romania, cu exceptia faptului ca, (si aici o sa ma aleg cu o multime de injuraturi dar… asta este), se invata si sambata!...

    Institutele tehnice sunt impartite in doua cicluri, primul de 3 ani (echivalentul fostelor noastre scoli profesionale) cu posibilitatea continuarii in ciclul doi, pana la 5 ani (echivalentul liceelor cu profil tehnic din Romania). In programa acestor institute sunt prevazute minim 8 ore de practica pe saptamana (circa 2 zile). Diploma de calificare obtinuta dupa 3 ani da posibilitatea incadrarii imediate in munca, iar cea de 5 ani ofera in plus „Diploma di Maturita”, in baza careia cei care doresc, pot urma cursurile facultatilor tehnice.

    Nivelul mediu de pregatire tehnica este la nivelul asteptarii angajatorilor, in timp ce nivelul cunostintelor generale este, cum s-ar zice la noi, de tipul… „care este”, in primii 3 ani, dupa care creste simtitor prin plecarea celor dornici sa scape cat mai repede la salariu si ramanerea in sistem a acelora care doresc sa-si aprofundeze studiile si  eventual sa urmeze studiile superioare.

    Liceele, stiintifice, clasice sau de arta, sunt considerate scoli medii superioare teoretice, sau „de cultura generala”, la sfarsitul ciclului de studiu absolventul primind o „Diploma di Maturita”, cu care, fie se poate angaja in sectoarele administrative din societate sau economie, fie poate merge la facultatile umaniste.

    Aici exigentele si implicit nivelul de pregatire al studentilor (cum sunt numiti elevii de liceu in Italia) este unul de tip elitist in timp ce programa scolara, comparativ cu cea romaneasca este destul de lejera. Elevii nu se plang de faptul ca nu ar avea timp suficient de studiu sau de distractii. 

    Uite ca la ei se poate! 

    Si daca tot veni vorba de cultura generala. In italia sunt licee stiintifice, echivalentul celor de matemetica-fizica-informatica de la noi la care unul dintre obiectele de studiu obligatorii este limba latina, in timp ce la liceele clasice, doua dintre obiectele de studiu obligatorii sunt limbile latina si greaca veche; doua limbi moarte folosite doar ca antrenament mintal si pentru placerea de a-i citi pe clasicii antici in original!

    La admiterea in universitatile umaniste este obligatorie sustinerea unui test eliminatoriu de cultura generala, inainte de a sustine celelalte probe stiintifice specifice. Motivatia, absolventii vor ocupa functii care ii vor plasa in elita intelectuala a statului Italian, posturi de prestigiu, de contact direct si dialog cu cetetenii, (eventual straini) si se considera necesar pentru aceasta ca persoanele respective sa aiba o cultura generala solida. De dragul imaginii Italiei in lume…

 Si asta, in timp ce la noi se trage tare cu … maneaua!

Învăţământul românesc - paralel cu occidentul

Autor: Raclău Remus Constantin

Partea I

Trăiesc în Italia de mai bine de opt ani. Am avut zile mai bune sau mai negre. Ca peste tot.

     Italia e unul dintre statele membre ale selectului grup “G8”. Pe înţelesul tuturor este una dintre primele opt puteri economice mondiale. Asta înseamnă că Italia este apreciată şi recunoscută cel puţin de către celelalte şapte state membre, ca meritând să facă parte din clubul select al statelor eficiente ale lumii, eficienţă dovedită pe baza unor criterii stricte şi concrete.

    Am plecat în Italia, ca mai toţi ceilalţi conaţionali, să caut... altceva. Am sosit aici cu inima deschisă, decis să văd, să înţeleg, să selectez şi să acumulez informaţii şi experienţe pe care să le pot pune în practică la întoarcerea mea ACASĂ.

    Când am plecat din ţară, m-am blindat cu CV-uri, diplome, recomandări, cu adresele şi cu numerele de telefon ale tuturor foştilor angajatori, care ar putea vorbi despre mine, în eventualitatea susţinerii unui interviu pentru angajare. Eram “beton”!

    Spre marea mea surprindere, oriunde m-am prezentat pentru a obţine un loc de muncă, prima întrebare a fost, invariabil: “Ce ştii să faci?”. Ce cunoştinţe ai în cap şi nu ce diplome, în buzunar! Ce ştii să pui în practică, ce ştii să faci, concret? Nu ce studii ai! Şi imediat după răspuns, urma proba practică. Ai făcut bine ceea ce ai zis că ştii, e OK. Eşti angajat! Dacă nu... Adio! Eliberează locul şi fugi cât mai departe să mai încerci acolo unde nu a auzit încă nimeni de tine!

    Aici totul se converteşte în bani. Eşti în stare să-i produci, să-l faci pe angajator să câştige, eşti angajat... Dacă nu, nu!...

    Mă amuză şi mă întristează, în acelaşi timp, atunci când aud pe câte-un românaş de-al nostru, bun meseriaş de altfel, de-abia “picat” din ţară, că “dă verdictul”, pe ton de “doct”: “Italienii ăştia nu ştiu nimic. Dacă-i întrebi cât fac 1+1, nu-ţi răspund până nu pun mâna pe calculator!” Bine! Lăsând la o parte întrebarea firească care decurge din această afirmaţie, şi anume: “Ce dracu’ căutăm noi aici, dacă suntem atât de isteţi? De ce-am venit din ţară, să lucrăm pentru nişte “incompetenţi”, sau pentru nişte “proşti"?” Diferenţa e , admiţând că ar fi şi persoane cu mai puţină “pregătire teoretică”, că dacă noi ştim pe de rost, cât fac 1+1, ei ştiu în schimb la ce se foloseşte asta...

     Şi dovada se vede cu ochiul liber, oriunde vei dori să-ţi întorci privirea!

    Alţii spun pe acelaşi ton de superioritate:” În Italia, “nu se face carte”. Când vin din ţară, copiii noştri sunt mult mai bine pregătiţi decât ai lor. La noi “se face carte” serios!...”

    Serios!... Poate aveţi dreptate, domnilor, numai că nu prea aveţi dovezi din viaţa de zi cu zi cu care “să mă puneţi la punct”! Celor care îmi spun cu emfază că nivelul şcolii din România este unul foarte înalt, eu le răspund cu modestie şi tristeţe că au dreptate:

 NIVELUL ŞCOLII DIN ROMÂNIA ESTE ATÂT DE ÎNALT ÎNCÂT... A PIERDUT DEJA CONTACTUL CU PĂMÂNTUL!...

    Venind aici, am avut ocazia să fac o paralelă între ce-i la ei şi ce-i la noi. Locuiesc în Italia de circa opt ani şi cu siguranţă nu prea mai ştiu ce-i pe la noi. Mai aud şi eu câte ceva, la radioul şi la televiziunile româneşti, dar nu pot să afirm că sunt informat la zi! Vorbesc “din auzite” şi cumva din scurta mea experienţă de profesor, din mediul rural.

    La noi se face prea multă carte “de dragul cărţii”. Se pune accentul prea mult pe memorare, pe acumularea cantitativă de informaţii, cu scopul final de a obţine performanţe ştiinţifice! Nu se ţine cont de aptitudinile copiilor ci de ambiţiile, fireşti, ale părinţilor. Toţi vrem ca fiii noştri să trăiască bine, să nu sufere cum am suferit noi, să ajungă “cineva” în viaţă. Şi pentru asta am fi în stare să urnim şi munţii din loc! Şi cum avem o părere foarte bună despre noi înşine, nu vom putea fi de acord în veci, că ai noştri fii, n-ar fi tocmai potriviţi pentru anumite poziţii în societate. “Fiecare cioară îşi laudă puii” şi în consecinţă fiii mei sunt cei mai frumoşi, cei mai deştepţi, cei mai buni şi cei mai “cool”!...

    Visul românului este să fie şef! Şi învăţământul românesc a răspuns prompt la această “comandă socială”: se iau copiii, se aruncă în “malaxorul fabricilor de diplome”, se omogenizează, bine, bine de tot şi când îi scoţi, le pui câte o diplomă în braţe şi-i arunci pe piaţa muncii. Ce-o ieşi, Dumnezeu cu mila!...

     Şi se vede asta cu ochiul liber, oriunde vei dori să-ţi întorci privirea...

    În România, învăţământul a făcut un mare pas înainte. Bine, a sărit peste nişte etape esenţiale, dar asta contează mai puţin. La noi învăţământul nu mai creează competenţe. Creează direct etichete! Etichete de şefi, ca să fiu mai precis. În accepţiunea termenului, "şef" înseamnă că atunci când "lucrezi" trebuie să ai o masă sub coate şi un scaun sub fund. Şi toţi cei care îndeplinesc această condiţie se simt şefi. Nu contează că nu au pe nimeni în subordine şi că nu au nici o responsabilitate; au masă (birou) şi scaun - sunt şefi! Şi ţin cu dinţii de ele.

    În Italia circulă o reclamă la radio: "Directorul vine la un subaltern şi-i propune: "Luca, de mâine eşti promovat. Vei avea o mărire de salariu, maşină cu şofer şi un birou cu secretară personală!" La care Luca răspunde: "Hmm! Promovare... Asta înseamnă să muncesc mai mult, să am responsabilităţi mai mari... Auziţi! Nu s-ar putea să am doar mărirea de salariu, maşina şi secretara"?... Când am auzit-o, primul gând care mi-a trecut prin cap a fost: “Ia uite, domnule... parc-ar fi fraţi cu noi!”

     Învăţământul românesc pregăteşte capete. Doar capete. Diriguitorii învăţământului de pe la noi au uitat însă să sprijine capetele pe ceva. Învăţământul românesc n-are trunchi, n-are mâini şi mai ales n-are picioare. În goana nebună după performanţe, după diplome şi medalii câştigate pe merit de altfel la olimpiadele internaţionale de mate’, fizică, chimie şi informatică, încearcă să ne transforme pe toţi într-un neam de academicieni. Sau mai precis în “Academicieni Doctori-Ingineri”, eventual şi “Savanţi de renume mondial”!

     O ţară de masteranzi deja am ajuns! Cel puţin aşa scrie pe mai toate CV-urile prezentate la angajare!

     Uite-aşa s-a ajuns si la comercializare diplomelor de către "fabrici de etichete".

Va mai urma...

http://nostalgiepentrubunulsimt.blogspot.it/2011/08/invatamantul-romanesc-2.html

http://nostalgiepentrubunulsimt.blogspot.it/2011/09/miscarea-pentru-bunul-simt-in-scoala.html

http://adevarul.ro/educatie/scoala/raul-letal-gimnaziu-monstrii-somnului-matematic-1_531b8f440d133766a8baa8eb/index.html

http://adevarul.ro/educatie/universitar/modelul-danez-succes-educatie-regula-numarul-unu-elevul-trebuie-vina-placere-scoala-1_529b4591c7b855ff565ed5f0/index.html

P.S.
Daca credeti ca merita, recomandati aceasta lectura si prietenilor dumneavoastra, dupa binecunoscutul model:
                                "CITESTE si DA-L MAI DEPARTE"
Dati click pe icoana "distribuie" si publicati articolul pe peretele dumneavoastra de pe Facebook

Drumul catre casa

de Remus Constantin Raclău

Una caldă, altă rece...

     Am plecat din Italia luni dimineaţă, pentru a-mi petrece vacanţa în ţară.
Majoritatea românilor din Italia fac traseul către ţară dintr-o bucată! Adică fără a-şi petrece noaptea la vreun hotel sau pensiune. Se fac pauzele necesare la orice drum lung, iar când somnul îşi face simţită prezenţa, în mod insistent, se trage pe dreapta, se coboară spătarul scaunului cât mai mult, în limita locului disponibil şi al deranjului pentru cei de pe bancheta din spate şi se încearcă reîncărcarea bateriilor biologice fără costuri suplimentare. 

     Bineînţeles că este incomod. Bineînţeles că este insuficient. Bineînţeles că este chiar periculos. Dar marea majoritate a conaţionalilor noştri procedează în acest fel. Şi gradul de inconfort, de oboseală acumulată şi de periculozitate creşte în funcţie de regiunea italiană din care se pleacă şi de zona românească în care se doreşte să se ajungă: una e să pleci din Friuli-Venetia-Giulia şi să ai ca destinaţie unul din judeţele din vestul ţării, drum pentru care nu ai nevoie de mai mult de 10-12 ore şi alta e să pleci din Regio-Calabria (situată în vârful "cizmei") sau mai rău, din "insule" (Sicilia sau Sardegna) şi să doreşti să ajungi în estul Moldovei sau mai "frumos", în Dobrogea, drum pentru care ai nevoie de cel puţin 50 ore de conducere efectivă!...

     La începutul aventurii mele italiene şi eu procedam la fel: eram fără familie în peninsulă, aveam ceva mai mult spaţiu în maşină şi mă odihneam, destul de bine, printre genţile şi valizele pline cu cadouri pentru cei dragi.

     Odată cu aducerea familiei în Italia, pe lângă faptul că locul din maşină mi s-a redus considerabil mi-a crescut şi gradul de responsabilitate pentru membrii familiei ce călătoreau cu mine, aşa că am decis împreună cu soţia, să facem cele aproximativ 30 ore de conducere necesare acoperirii drumului din zona Perugiei până la Bacău, în două etape, cu o binemeritată, binefăcătoare şi binevenită pauză, în zona de graniţă dintre Slovenia şi Ungaria, unde cu circa 50 euro (mic dejun inclus), dormim cu toţii, facem câte un duş şi reîncepem o nouă zi de drum în perfectă "stare de funcţionare"!

     Anul trecut am făcut drumul în trei etape, întrucât am dorit să mai facem o pauză de o noapte şi în zona Băilor Felix, atât pentru odihnă cât şi pentru a le arăta fiilor noştri, ca şi noi avem "terme" frumoase şi de calitate!

     Anul acesta am dorit să reedităm drumul în trei etape, mult mai odihnitor, chiar dacă mai costisitor şi am fixat ca prima etapă să se încheie la Padova, în "Veneto", pentru a vizita catedrala Sfântului Anton, faimoasă nu doar din punct de vedere spiritual, Sfântul Anton fiind protectorul familiei (tradiţionale) şi al copiilor, dar şi din punct de vedere arhitectonic şi artistic, complexul mănăstiresc în ansamblu şi decoraţiunile interioare lăsându-ne o impresie şi o amintire deosebită.

     Următoarea oprire peste noapte am decis să o facem în zona Satu Mare, întrucât am dorit să traversăm Maramureşul, pe traseul Negreşti-Oaş, Vişeul de Sus, Săpânţa, Sighetul Marmaţiei, Borşa, Moisei, Iacobeni, pentru a coborî apoi pe valea Bistriţei, pe la Vatra Dornei, Crucea, Leşul Ursului, Borca, Poiana Teiului, continuând de-a lungul lacului de la Bicaz, Piatra Neamţ şi în sfârşit Bacău. Un traseu cu un peisaj mirific, care s-a vrut a fi şi unul cu valoare cultural-educativă şi afectivă pentru fiul nostru. Numai că... una e să vrei să-ţi educi fiul în spiritul valorilor tradiţionale, a dragostei de neam şi de ţară, să-i arăţi tot ceea ce are mai de preţ poporul din care cu mândrie facem parte şi din păcate, alta e să şi poţi să o faci!

     Şi cum deseori realitatea este mult mai fantezistă decât şi-o poate imagina mintea omenească, oricât de normală şi de bine intenţionată ar fi ea, am avut şi noi parte de surprize cât se poate de specifice plaiului mioritic.

     Prima, care a venit aşa, ca o virgulă pusă aiurea într-o frază perfectă până în acel moment, ne-a întâmpinat la frontieră, puţin după orele 23: dacă faptul că poliţistul de frontieră ungur ne-a salutat (probabil) şi ne-a vorbit în maghiară, ni s-a părut un fapt firesc, fiind cetăţeni cu un orizont cât se poate de european, faptul că primul român pe care l-am întâlnit (după numele de pe ecuson), poliţist de frontieră al statului român (după restul uniformei pe care o purta), nu numai că nu ne-a urat bun venit cum se întâmplă de obicei din partea altor colegi de-ai domniei sale, mult mai bine pregătiţi din punct de vedere profesional, dar după controlul documentelor efectuat, după regulile Shengen, de către oficialul maghiar, ne-a salutat la rândul lui, absent şi plictisit, în maghiară!

     Noi eram foarte veseli după ce am făcut în cor numărătoarea inversă a secundelor până la intrarea efectivă pe teritoriul naţional, întâmpinată cu sincere urale şi aplauze fireşti după un an întreg de trai în străinătate şi i-am salutat pe oficiali, dându-le "bună seara", pe un ton absolut respectuos, reţinut şi potrivit situaţiei, în limba romană. Eram doar la graniţa României şi nu a Italiei, a Angliei sau Franţei, iar limba maghiară nu o cunosc. Şi ce poţi să-i răspunzi fiului tău, de unsprezece ani, atunci când te întreabă de ce "ungurii ăia" aveau uniforme diferite! Mi-a pierit zâmbetul, am înghiţit în sec şi i-am spus adevărul: că al doilea era poliţist român, dar că probabil, înainte de sosirea noastră, era implicat într-o conversaţie cu colegul său maghiar, în limba acestuia şi e posibil nici sa nu fi realizat că ne-a vorbit în ungureşte. Chestie de profesionalism!

     Apoi, ca cetăţeni oneşti şi responsabili, am oprit în prima benzinărie să achităm taxa de drum: binecunoscuta rovinietă. Am parcat în faţa benzinăriei, între linii, am deschis uşa şi... urechile mi s-au umplut brusc de sunete ritmate stridente: un grup de conaţionali, toţi numai muşchi şi "ţoale cu etichete", îşi manifestau zgomotoşi bucuria de a trăi! Pe botul uneia dintre maşinile "tari", poziţionată strategic în centrul parcării, pe calea de acces, trona un prosop pe care se lăfăiau vesel, berea, pâinea şi cârnaţii, iar din interior, prin geamurile larg deschise, evada în lumea largă, şi ne invada şi nouă urechile, ultimul răcnet (şi la propriu şi la figurat), în materie de manele, cu başii daţi la maxim, de zumzăiau geamurile la clădirile din jur! Şi cum era şi normal, petrecăreţii urlau unii la alţii, în speranţa că cineva aude pe careva...

     Replica şoricuţului meu de pe bancheta din spate, m-a amuzat şi m-a întristat în acelaşi timp:
"Bun venit în România!..."

     O altă parte rece ne-a întâmpinat imediat după ieşirea din vamă şi a constat în dispariţia ţăruşilor reflectorizanţi de pe marginea drumului, cu care ne obişnuisem în Ungaria şi în apariţia bruscă a gropilor. Sunt sigur ca unii dintre românii din ţara vor suspina din nou iritaţi. Parcă-i aud: "Ia uite-l frate şi pe ăsta!... A uitat de unde a plecat. A ieşit un pic afară şi s-a răsculat în el spiritul critic! Nu mai ştie să ocolească gropile şi nu mai nimereşte strada fără ţăruşi pe margine... "

     Dragii mei! Nu ştiu cum să mă exprim mai cu modestie şi fără să rănesc pe nimeni. Marea majoritate a românilor mei rămaşi acasă, s-a obişnuit atât de mult cu anomaliile din societatea noastră încât nici nu le mai sesizează; au intrat atât de mult în cotidian încât au devenit parte integrantă din acesta şi nu le mai bagă nimeni în seamă... E ca şi cum ne-am obişnui atât de mult cu gunoiul, încât faptul că îl găsim până şi sub preş ni se pare ceva normal. Şi totuşi nu e! Dacă cei care calcă zilnic atât de des pe preş s-au obişnuit cu prezenţele ascunse sub acesta, cei care vin de afară şi îl calcă o dată pe an îl simt al naibii de amar. 

     Că aşa este omul: se obişnuieşte repede cu binele şi cum apare ceva contrar acestuia sesizează imediat diferenţa!

     De aceea vă rog să nu vă supăraţi pe noi. Nu e vina noastră că din ultimii ani locuim în ţări în care autorităţile locale şi centrale, chiar îşi iau rolul în serios şi chiar răspund, deseori chiar cu promptitudine, la cerinţele şi doleanţele cetăţenilor. Acolo chiar se vede unde se duc banii publici, cheltuirea acestora făcându-se absolut "la vedere" iar controlul societăţii civile asupra execuţiilor bugetare este foarte exigent.

     Ştiu că faceţi mari sacrificii ca să vă plătiţi cu toţii impozitele (mă refer la "regulă" şi nu la "excepţii") şi de aceea mi s-ar părea normal ca şi cetăţenii din România, care se comportă în mod civic, responsabil şi corect, să beneficieze de acelaşi tratament din partea statului ca şi cetăţenii celorlalte state civilizate ale lumii.

 E SCRIS ÎN CONSTITUŢIE CĂ STATUL TREBUIE SĂ ASIGURE CETĂŢENILOR SĂI CONDIŢII CIVILIZATE DE TRAI.

     La ieşirea din Petea a venit în sfârşit şi "una caldă", materializată într-un motel de „trei stele +”, situat pe partea dreaptă a drumului european.

     Ne-am oprit pentru noapte aici şi sunt bucuros să recunosc că m-am simţit mai bine decât în hotelul din Padova: parcarea în curtea largă, la marginea unui părculeţ cu elemente tradiţionale de tip căruţă, foişor de lemn şi fântâna cu ciutură, cu iarba bine îngrijită, curat şi elegant, cu aer condiţionat şi acces liber la internet, iar camerele şi serviciul ireproşabile, totul la un preţ (pentru noi) mai mult decât accesibil. Deci... se poate!

     A doua zi dimineaţă am plecat la drum hotărâţi să ştergem cu buretele impresia negativă din primele clipe de după intrarea în ţară.
Şi iar am fost un pic dezamăgiţi...

     Bravii maramureşeni, mândri urmaşi ai lui Dragoş şi ai lui Bogdan, voievozii descălecători care au fondat Moldova, au descălecat din nou, de data asta spre apus. 

     Muncitori destoinici, pricepuţi şi inventivi, obişnuiţi "să pună umărul", maramureşenii sunt apreciaţi la adevărata lor valoare peste hotare, aşa că au emigrat în masă către locurile unde le este recompensată corect munca. Au câştigat şi câştigă bine şi când se întorc acasă îşi investesc banii în case trainice din oţel, sticlă şi beton armat, aşa cum au văzut şi construit ei înşişi afară, pentru "domnii de la oraş".

     Astfel, modernismul şi-a făcut loc dând din coate şi aici. Aşa se face că vestitele porţi sculptate, dovezi incontestabile ale geniului şi măiestriei creatoare a meşterilor populari maramureşeni, au devenit o raritate, fiind în mare parte înlocuite cu cele din fier forjat; faimoasele case din lemn încastrat la colţuri, cu acoperişuri ţuguiate din şindrilă, construite practic fără cuie (!), au fost înlocuite cu locuinţe ultramoderne, cu mai multe etaje, cu tot confortul occidental, case de oameni înstăriţi care i-ar face invidioşi chiar şi pe actorii de la Hollywood!

     Nu exagerez deloc. Cine nu crede în minuni să meargă în Maramureş, în localitatea Certeze. În faţa uneia dintre vile am crezut că sunt în centrul Italiei la Firenze! Statui renascentiste îi împodobesc faţada, poarta şi curtea. Păcat că este chiar în centrul satului, între alte două vile multi-etaj şi că nu beneficiază de un spaţiu mai generos care ar pune-o în valoare, intr-un mod mai potrivit.

     În timp ce traversam Sighetul Marmaţiei, m-am trezit că-mi sună telefonul şi că o voce cunoscută mă apostrofează pe un ton vesel:

     - "Păi, ce faci, vecine? Treci prin faţa porţii mele şi nu intri?"

     Era Ion, soţul Măriei, vecinii mei maramureşeni de la Perugia, aflaţi la cumpărături la "supermercato" prin oraş.
     Bineînţeles că n-am scăpat cu una cu două şi a trebuit să accept încă "una caldă": invitaţia acestora de a petrece o noapte şi la ei. 

     

     Nu era prevăzut, dar cum "Cimitirul Vesel de la Săpânţa" îl vizitasem cu altă ocazie , am acceptat bucuros, pentru că îmi vorbiseră de atât de multe ori şi cu atât de mult drag despre satul lor de acasă, că eram absolut nerăbdător să profit de această întâlnire neprevăzută, pentru a confrunta povestirile cu realitatea.

     Ion şi Măria locuiesc în Bârsana, o comună de oameni gospodari aflată la câţiva kilometri de Sighet, pe valea Izei. Acolo, între două păhăruţe de pălincă, am aflat ce înseamnă mândria de a fi maramureşan, (cum zic ei). 

     În primul rând am aflat amuzat că jumătate dintre bărbaţii din sat se numesc Ion şi jumătate dintre femei - Măria. Şi gazdele mele îmi povesteau cu umor cum sunt nevoiţi să pomenească un adevărat arbore genealogic ca să individualizeze persoanele în cauză în mod precis..., orisă apeleze la cunoștințele concrete de topologie, menționând pe lângă nume și locul unde își are locuința !

     Apoi Măria a ţinut să ne arate cu mândrie portul maramureşan, faimoasele costume populare fără de care nici o femeie serioasă de prin partea locului nu îndrăzneşte să calce duminica în curtea bisericii, unde hainele "domneşti" de la oraş nu au ce căuta pe locuitorii zonei, în timp ce Ion a ţinut şi el să se laude, pe bună dreptate cu cealaltă casă din curte, înălţată pentru „coconii„ lor, căci aşa îşi numesc moroșenii copiii.

     Bineînţeles că nu am pierdut ocazia şi l-am întrebat cum se face că nu se mai construieşte în stilul tradiţional. Răspunsul a fost absolut simplu, direct și năucitor: "Nu mai rentează!" 

     Meşterii populari s-au împuţinat, sunt foarte solicitaţi şi pentru că nu mai fac faţă, au început să-şi selecteze clientela în cel mai pur stil capitalist, crescând preţul, mai ales după ce au devenit conştienţi că sunt creatori de opere de artă. 

     Mulţi dintre ei sunt solicitaţi de către străini, sau de către românii care lucrează în străinătate, să execute diverse lucrări, pe bani grei.

     Deci de construit se mai construieşte şi în stil tradiţional, dar numai de către cei care-şi mai permit, sau de către cei pasionaţi care vor neapărat! Apoi se simte şi la ei nevoia de modernism, de confort şi civilizaţie, de a trăi şi la ei în sat, ca în occident!...

     Ştiind de dinainte că sunt interesat de tradiţiile şi de arta populară, a doua zi de dimineaţă m-au invitat la o plimbare la pas prin sat, până la mănăstire şi înapoi.

     Mănăstirea Bârsana este o capodoperă de artă populară si de arhitectură tradiţională. 

     Construită în întregime din lemn, cu turle ce sfidează gravitaţia, este cu adevărat centrul cultural şi spiritual al locuitorilor zonei, devenit obiect de studiu pentru multe şcoli de arhitectură ecologistă de pe tot globul.

     În drum spre şi dinspre mănăstire gazdele noastre mi-au împărtăşit un mic secret: dacă vreţi să vedeţi în Maramureş, case vechi din lemn, cu porţi sculptate, intraţi pe uliţe, sau căutaţi-le în satele prin care nu trec şosele principale. Proprietarii de teren de la şosea ţin să-şi etaleze cu fudulie bunăstarea prin vile şi case moderne, care de care mai ... altfel !

     E dreptul lor. E dreptul fiecăruia, de a locui aşa cum doreşte şi este dreptul nostru, ca turişti, să căutăm şi să apreciem ceea ce este autentic si ne interesează!

     După un prânz abundent, ne-am luat rămas bun şi la revedere de la prea-bunii noştri vecini "perugini" şi am plecat din nou la drum către casă.

     Şi iar am dat peste una rece. De data asta groasă rău. Nu ştiu cum este posibil, ca o zonă atât de valoroasă prin tradiţii şi de densă în obiective turistice, pentru care suntem invidiaţi în toată lumea, să aibă drumurile de acces neglijate în asemenea hal!

     Domnilor guvernanţi! Nu vă cer să-mi plătiţi capacele sărite de la roţi şi pierdute aiurea prin peisaj şi nici janta din dreaptă faţă îndoită. Nu! Pur şi simplu vă provoc să faceţi drumul de la Sighetul Marmaţiei şi până la Vatra Dornei, CU MAŞINA PERSONALĂ!... 

     Eventual, chiar în criză de timp.

     Şi dacă nu o faceţi, vă blestem să nu vă mai funcţioneze elicopterul sau avionul, în veci, sau măcar în ziua în care aveţi miting electoral pe acest traseu, iar şoferului personal să-i nască nevasta, chiar în acea zi !...

     În faţa mea, pe acest traseu, a mers pentru câteva zeci de kilometri un autocar cu turişti austrieci...

     Domnilor guvernanţi, am spus austrieci! 

     Ăştia au şi ei munţii lor, au şi ei staţiunile lor turistice, faimoase în toată lumea pentru frumuseţea peisajului, pentru calitatea serviciilor şi pentru eleganţa lor.

     Credeţi că-i va mai vedea vreodată cineva pe aceştia, în vreun loc din România?

După trei ore de slalom printre gropi, cu viteza melcului, azi, în secolul vitezei!...

     Păi, staţiunile lor au avut şansa să fie cunoscute şi să devină faimoase tocmai pentru că li s-a acordat atenţia cuvenită, de către guvernanţi inteligenţi, care au înţeles rolul căilor de acces în promovarea şi creşterea economică a zonelor turistice !

     Da! Dar aceia sunt GUVERNANŢI responsabili şi PATRIOŢI, nu fripturişti, puşi pe căpătuială rapidă, convinşi fiind că altă dată nu mai pupă la guvernare!...

     Şi iar o să primesc mesaje anonime că sunt cam prea "supărat"!...

     Sunt! Pentru că mi se dau motive să fiu.

     Şi dac-aş fi numai eu, n-ar fi nimic! Dar din păcate suntem vreo douăzeci şi ceva de milioane de ... supăraţi. 

     Trimiteţi-le, vă rog din suflet, mesaje la toţi! 

Numai, să nu mai uitaţi să specificaţi, ca în cazul meu şi care sunt argumentele dumneavoastră care să ne contrazică!

     Vă salută pe toţi cu respect, inclusiv pe autorii de mesaje anonime, care merg şi ei cu siguranţă pe aceleaşi drumuri ca si noi:

                                                        "Cetăţeanul Supărat"
　

　P.S.
Dacă credeti ca merita, recomandati aceasta lectura si prietenilor dumneavoastra, dupa binecunoscutul model:
"CITESTE si DA-L MAI DEPARTE"
Dati click pe icoana "distribuie" de pe Facebook si publicati-l pe peretele dumneavoastra!