Pledoarie
pentru o structura complexă
a Sfatul Bătrânilor
În argumentația
mea cu privire la propunerea unei structuri complexe a ”Sfatului
Bătrânilor”, voi pleca de la sublinierea conceptului de ”necesar
și suficient” ...
În cazul nostru,
termenul de ”necesar” se traduce prin ”numărul minim de
unități capabile de a satisface o condiție necesară”, sau mai
bine spus, prin:- numărul minim de
înțelepți capabili - în ansamblul lor - de a satisface ”condiția
de necesitate”.
Acum va trebui să
definim, ce înseamnă ”condiția de necesitate” ?...
În cazul nostru,
”condiția de necesitate” este reprezentată de ”totalitatea
problemelor și a problematicilor” cu care se confruntă
comunitatea din care facem și noi parte și anume, acea populație
care trăiește în interiorul granițelor României, la care se
adaugă și cei care au emigrat și care actualmente locuiesc în
afara țării, dar care, într-o anumită măsură, prin origini,
limbă, cultură și tradiție, încă se mai consideră români !
Și când spunem
”totalitatea problemelor și a problematicilor”, va trebui să
ținem cont de faptul că termenul de ”problematică” înseamnă
”un ansamblu de probleme legate între ele de o temă comună, sau
făcând parte dintr-un domeniu comun”.
Deci o anumită
problematică, în funcție de complexitatea ei, are un anumit număr
– mai mare sau mai mic - de probleme .
Acum, gândiți-vă
la faptul că fiecare problemă necesită, în mod obiectiv, un
anumit timp de rezolvare.
Dacă dorim a urma
un fir logic, în argumentația noastră, va fi necesar să plecăm
de jos în sus, de la simplu la complex, adică de la problemă la
problematici, ne putem lesne imagina că fiecare problemă are de
procesat un anumit volum de date care necesită a fi analizate:
despre care trebuie să luăm mai întâi la cunoștință, să le
înțelegem, și să le analizăm, după care suntem chemați să dăm
un răspuns, o soluție, o rezolvare - dacă se poate, chiar
definitivă - acelei probleme.
Tot acest proces
necesită în primul rând o anumită structură psihologică, bazată
pe o predispoziție spre rezolvarea problemelor, pe disponibilitatea
de a ne folosi de această predispoziție, apoi avem nevoie de un
anumit interval de timp - necesar în mod obiectiv, precum și un
anumit efort intelectual individual.
Avem așadar câteva
noi coordonate - predispoziție, disponibilitate, timp și efort -
coordonate care definesc o anumită ”capacitate de operativitate”
.
Adică trebuie să
avem, pe deoparte: timpul disponibil necesar ; și de cealaltă parte
– capacitatea cognitivă - capacitatea de a ne informa, de a
asimila de a procesa informațiile legate de problema de rezolvat,
plus știința, inteligența și înțelepciunea de a găsi un
răspuns, cât se poate de definitiv .
Dintre toate aceste
coordonate, cea care scapă, de la un anumit nivel în sus, de sub
controlul omului, este ... ”timpul”!
Am stabilit că în
mod obiectiv, fiecare problemă necesită un anumit timp de rezolvare
!
Dacă nu ar fi o
ființă vie, omul ar avea o capacitate operațională de 24 de ore
pe zi, pentru un timp nelimitat ...
Dar cum omul este o
ființă vie, timpul nelimitat se reduce în cazul cel mai optimist
la, să zicem ... 100 de ani de viață activă, cu o puternică
reducere a capacității, spre final, iar din cele 24 de ore pe zi,
va trebui să scădem toate acele perioade de timp în care ființa
umană iși desfăsoară toate acele activități care îi permit să
își păstreze capacitatea fizică și psihică de operativitate, la
un nivel de eficiență, cel puțin satisfăcător !
Ce înseamnă
capacitatea de operativitate ?
”Capacitatea de
operativitate” înseamnă acea înzestrare naturală prin care
omului i s-a dat darul de a acumula experiențe, de a gândi și de a
acționa în baza gândurilor sale.
”Limpezimea
în gândire”, în schimb, înseamnă capacitatea de a gândi în
mod nealterat și necondiționat de factori care l-ar putea tulbura,
tulburare care i-ar putea scădea capacitatea de a gândi, i-ar
diminua volumul de gânduri dedicate temei supuse spre analiză.
Gândirea
condiționată definește un mod de gândire afectat de o serie de
filtre mentale care care îl împiedică de a mai gândi liber și îl
determină să gândească într-un anumit mod, într-o anumită
direcție, lipsit - total sau parțial - de obiectivitate, sub
imperativul unor preconcepții reprezentate de anumite credințe,
dogme, concepții și convingeri care, odată asumate, îi domină
subconștientul și îi filtrează gândurile care urcă în
conștient .
În ceea ce
privește capacitatea unui om de a gândi, va trebui să luăm în
calcul întreaga sa experiență de a gândi în baza întregii sale
experiențe de viață .
În ”experiența
de viață” sunt cuprinse toate informațiile pe care le-a acumulat
de-a lungul întregii sale vieți de până acum și întregul sistem
de relații dintre aceste informații, care dau funcționalitate
gândurilor și care îi definesc capacitatea de a gândi în mod
aplicat, de a gândi la lucruri și fenomene privindu-le în
integritatea lor, ca părți ale unui mecanism universal complex de
interdependențe și intercondiționări, în continuă mișcare și
evoluție .
”Capacitatea de a
gândi funcțional” este o altă condiție esențială pentru
gândirea practică, eficientă, și depinde de capacitatea sa de
a-și aduna gândurile și de a le canaliza mod coerent și
consecvent într-o direcție ce converge către un obiectiv țintă .
”Coerența în
gândire” este o calitate care permite gânditorului de a nu
divaga, de a vorbi concentrat și convergent pe temă și pe idee .
Am explicat ceva mai
sus ce înseamnă o problemă și am arătat de asemenea ce presupune
rezolvarea unei probleme .
În ceea ce privește
o problematică, a o rezolva în totalitate înseamnă a rezolva
toate problemele care o compun. Deci tot ceea ce am spus ca fiind
necesar pentru rezolvarea unei probleme, va trebui înmulțit cu
numărul de probleme care compun acea problematică ...
Țineți cont că
societatea umană are de rezolvat un număr imens de problematici,
multe dintre ele specifice fiecărei țări, în funcție de
tradiții, de cultură, de nivelul de civilizație, de educație, de
nivelul tehnologic, de cel tehnico-științific și cultural, precum
și de gradul de evoluție spirituală al cetățenilor acelei țări,
precum și factori - de loc de neglijat – reprezentați de
condițiile de mediu, de climă, de latitudine, altitudine, relief,
și de mediu ...
Toate acestea
sunt valabile și pentru România .
Avem de rezolvat un
volum imens de problematici, fiecare dintre acestea cu un anumit
număr de probleme concrete care o compun și cărora le trebuie
găsite soluții .
Fiecare
problematică necesită un timp imens de rezolvare, chiar și în
condiții optime de gândire clară, lucidă, coerentă și
nealterată .
Deci timpul
necesar rezolvării tuturor problemelor României este unul imens ca
să nu mai vorbim de faptul că avem de a face cu probleme și
problematici într-o continuă mișcare, într-o continuă evoluție,
într-o continuă dezvoltare și într o continuă ramificare,
datorate progresului tehnico științific și tehnologic.
Orice ființă
umană, oricât ar fi de înțeleaptă și de inteligentă, genială
chiar, este limitată în acțiune - de capacitățile sale fizice,
limitată în gândire – de experiența sa de viață, și temporal
– de activitățile strict necesare pentru sănătate și pentru
recuperarea capacităților sale funcționale și mai ales de durata
sa de viață limitată ...
De unii
singuri este foarte clar că nu vom reuși niciodată să ținem
pasul cu totalitatea problemelor, dar putem să rezolvăm o mare
parte din acestea prin diviziunea sarcinilor și delegarea de
responsabilități, lucrând în echipe coordonate complementar.
O echipă
destinată a rezolva niște probleme trebuie să își creeze o bună
capacitate de a le rezolva.
Capacitatea
de a le rezolva depinde de crearea organismelor și a mecanismelor de
acumulare a unor informații complete și complexe din domeniul
analizat .
Capacitatea de
a acumula toate aceste informații, capacitatea de a le stoca, de a
înțelege cum funcționează părțile componente ale unui sistem,
de a descoperi toate relațiile dintre toate elementele acestuia,
depind de geniul creator al ființei umane, capabil de a găsi noi
moduri de funcționare, în noi relații dintre toate aceste
elemente, care să conducă la o rezolvarea de probleme.
În asta și
constă rezolvarea unei probleme : într-o reașezare a elementelor
sistemului analizat, în relație cu funcționalitatea acestor
elemente și de a le face să reacționeze între ele, în mod
creativ, într-un mod nou, astfel încât să conducă la rezultate
mai bune, să reacționeze, să se relaționeze și să se
intercondiționeze într-un mod nou, prin crearea unui nou mecanism,
mecanism a cărui funcționare să conducă la rezultate noi,
superioare și benefice.
Acest
deziderat se poate atinge doar de către o persoană care cunoaște
în intimitate tematica studiată, adică de acea persoană numită
în mod curent specialist sau și mai bine – expert.
O echipă trebuie să
fie alcătuită din experți. O echipă care are de rezolvat o
anumită temă, o problemă, trebuie să fie alcătuită din experți
care cunosc în profunzime, în intimitate și în detaliu,
totalitatea elementelor componente a celei tematici, calitățile
fiecărui element, capacitățile și modul lui de a funcționa, de a
interacționa și de a reacționa atunci când este pus alături de
un alt element care reacționează asemenea lui, într-un mod divers
.
Dacă se știe
și se cunosc toate chestiile astea, atunci putem să sperăm la o
reașezare a acestor elemente într-un mod creativ și benefic din
punct de vedere al rezultatelor obținute în urma funcționării
acestui mecanism.
Dacă nu se cunosc,
însă, putem să avem de a face cu catastrofe sau în cel mai
fericit caz, cu rezultate deluzorii ...
Pe dealtă
parte, un om, oricât ar fi el de inteligent și de înțelept, are o
capacitate limitată de a se specializa în profunzime . Uneori chiar
și numai într-un singur domeniu, dară-mi-te în toate ...
Cel mai elocvent și
mai la îndemână exemplu în această în acest sens, ar fi
specializarea medicilor . Cineva ar putea să pretindă : ”Domnule
! Doctorul trebuie să știe să facă sănătos un om !”
Da ...,
într-adevăr, știe !... Dar știe să-l facă sănătos numai până
la o anumită profunzime, după care, trebuie să-i facă pacientului
o trimitere la un medic specializat sectorial în acea parte a
corpului care se dorește a fi vindecată .
Dacă n-ar fi așa,
atunci ar exista doar medici de familie, nu și medici specialiști .
N-ar exista interniști, n-ar exista chirurgi, neurologi, dentiști,
oftalmologi, cardiologi și așa mai departe ...
Deci nu putem vorbi
în niciun caz de a limita numărul de persoane necesare pentru a
rezolva o anumită problematică, ci de a stabili un număr optim
necesar de specialiști și experți pentru a rezolva totalitatea
problemelor incluse în acea problematică .
Rolul
”Sfatului Bătrânilor” ar fi acela de a reflecta profund la
toate cele de mai sus de a imagina :
- o structură care
să conțină organisme capabile de a aborda în mod creativ și
eficient toate aceste problematici, în toată complexitatea,
intensitatea și profunzimea lor ;
- o aceeași
structură, complexă, extinsă până la complet, care să cuprindă
toate ariile și domeniile vieții cotidiene, atât pentru prezent
cât și de anticipare a celor viitoare ;
- și din nou o
aceeași structură compartimentată, unde, fiecărui compartiment va
trebui să i se stabilească necesarul de experți și specialiști
de vârf, minim necesar și suficient pentru a rezolva problemele
specifice acelui domeniu .
- să stabilească
relațiile dintre compartimentele componente ;
- să centralizeze
concluziile din diversele compartimente și departamente ;
- să imagineze o
altă structură sau alte structuri capabile de a rezolva aceste
probleme ;
- de a urmări
rezolvarea lor și rezultatele obținute, iar după aplicarea lor în
societate ...,
- de a observa
satisfacția populației în urma aplicării acestor soluții .
* Pentru că ideea de bun simț nu e a mea și nu-i a voastră,
Ci a strămoșilor mei,
Și a strămoșilor - strămoșilor mei,
Din veacul vecilor !...
